Primăria Coșoveni, amendată cu 40.000 de lei. Canalizarea publică funcționează fără autorizație @ stiricraiova.ro

0
14

Primăria comunei Coșoveni a primit o amendă de 40.000 de lei pentru că rețeaua de canalizare funcționează fără Autorizație de gospodărire a apelor, document obligatoriu conform legislației în domeniul apelor, au anunțat reprezentanții ABA Jiu. Controlul a avut loc ieri și, conform informării transmise presei, apa menajeră uzată este colectată de la populație și transportată către stația de epurare. Inspectorii au identificat și o deversare în cursul de apă receptor, așa că u recoltat probe de apă, în vederea stabilirii impactului asupra stării acesteia. Sursa foto: ABA Jiu „Analizele de laborator urmează să stabilească dacă starea cursului de apă a suferit modificări. În funcție de rezultatele obținute, pot fi aplicate sancțiuni contravenționale suplimentare, precum și măsuri complementare obligatorii, pentru remedierea situației”, au arătat responsabilii de la Administrația Bazinală de Apă Jiu.  Conform acestora, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – IPJ Dolj au fost cei care au solicitat controlul, având…  Read More

Categorie: Administrație, Știre principală, autorizație, canalizare, coșoveni, poluare

Sursa: stiricraiova.ro /