Thursday, August 14, 2025

Parlamentul a adoptat Codul Silvic, cu o majoritate covârșitoare – principalele prevederi @ spotmedia.ro

 Camera Deputaţilor a adoptat marţi Codul Silvic. Legea fusese deja adoptată de Senat, aşa că merge la promulgare. Este o primă lege majoră trecută cu voturile noii coaliţii, lucru remarcat de preşedintele Comisiei de Agricultură, Adrian Chesnoiu (PSD): „După îndelungi dezbateri, ajungem la un consens şi am adoptat o lege extrem de importantă. Este un prim exemplu că, atunci când ne dorim, membrii potenţialei viitoarei coaliţii de guvernare – formată din PSD, PNL, USR şi UDMR – pot ajunge la consens”. Şi ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL), a declarat că votul din plen este rezultatul acordului dintre partide, deşi dezbaterea a fost amplă. ”A reuşit să împace nu doar grupurile parlamentare ci şi societatea civilă şi industria lemnului din România, practic toate entităţile care beneficiază de azi de acest proiect de lege”. Codul Silvic a trecut de Cameră cu 245 de voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri. Noua…   Read More

Categorie: Mediu, amenzi infracțiuni silvice, Cod Silvic 2024, infracțiuni silvice, modificarea codului silvic, modificări Cod Silvic, nou cod silvic, silvicultură 

Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Ziua 1055 Peste 100 de drone deasupra Ucrainei. Rusia transmite că nu atacă NATO. Nord-coreenii, instruiți să se arunce în aer @ spotmedia.ro

 În ziua 1055 de război Rusia a lansat un atac extins cu drone asupra a 12 regiuni din Ucraina. Acestea au fost doborâte de apărarea aeriană sau au dispărut de pe radar fără a-și atinge țintele, dar în unele...

Criza economică a schimbat viețile românilor în Spania. Comunitatea s-a micșorat cu 30% în 10 ani. „Nu se mai câștigă” @ spotmedia.ro

 Văzută ca un tărâm al făgăduinței prin anii 2000, Spania nu mai este nici pe departe așa în ochii românilor. Comunitatea noastră din regatul Iberic s-a micșorat cu aproape 30% în ultimul deceniu. Salariile mici și viața scumpă i-au...

Au fost deschise încă două pârtii în Poiana Brașov @ spotmedia.ro

 Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov, a deschis, luni, două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, Drumul Roșu și Sulinar. Conform primarului Brașovului, George Scripcaru, 80% din zăpada de pe pârtii este, în prezent, artificială....
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Moldova 2025 elections: Pro-Russian bloc faces dissolution, disinformation surges, banned Russian TV channels resurface, a priest is assaulted in a church dispute @context.ro

Each week leading up to the vote, Context.ro will be publishing a round-up of the most important investigations and news stories that highlight how foreign forces – namely Russia – are meddling in the country’s elections. Read More Categorie: English, elections,...

Compania Națională de Investiții i-a plătit 26 de mii de euro în doi ani conspiraționistului BobbyD, fost angajat la stat și influencer preferat al...

Trecutul lui BobbyD este legat și de politicieni: firma sa a fost plătită de doi parlamentari PSD și abonată la contracte cu instituții din subordinea Primăriei și Consiliului Județean Constanța. Read More Categorie: Featured, Investigații, bobbyd, bogdan dumitru, calin georgescu, cni,...

Crima din Mureș: 16 luni de la primul ordin de protecție până la vizita asistenților sociali. Eșecurile autorităților în cazul tinerei ucise de Emil...

Deși în februarie 2024, Anda Gyurca a fost „desfigurată” de Emil Gânj și a obținut un ordin de protecție, poliția și asistența socială din comună nu au anunțat DGASPC Mureș despre violențe. „Nu a fost nevoie”, spune primarul din...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun