Bradul și darurile nu lipsesc în cele mai multe zone ale lumii, dar fiecare țară are o tradiție unică. Naşterea lui Iisus a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea în lumea creştină și primele sărbători de Crăciun se derulau timp de mai multe zile, din luna noiembrie şi până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea lui Iisus. Origini pentru cuvântul „Crăciun” Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franţa, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) şi „hel” (soare). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne… Read More
Categorie: Social, tradiții Crăciun, tradiții Crăciun obiceiuri naționale
Sursa: spotmedia.ro



