Friday, July 11, 2025

129 de companii, interzise în spațiul aerian al Uniunii Europene @ gds.ro

Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă, lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicţii de exploatare sau al unor restricţii de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene a fost actualizată vineri de Comisia Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Compania Air Tanzania a fost inclusă, în urma actualizării, pe listă, iar temeiul acestei decizii îl constituie preocupările în materie de siguranţă identificate de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA). Acestea au condus, de asemenea, la decizia de a nu acorda Air Tanzania o autorizaţie de operator dintr-o ţară terţă (TCO), scrie Agerpres. „Decizia de a include Air Tanzania pe Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă subliniază angajamentul nostru ferm de a asigura cele mai înalte standarde de siguranţă pentru pasagerii din Europa şi din întreaga lume. Îndemnăm cu fermitate Air Tanzania să ia măsuri rapide şi decisive pentru a aborda aceste probleme de siguranţă”, a declarat comisarul pentru transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas. 129 de companii aeriene sunt interzise în spaţiul aerian al UE În urma actualizării de astăzi, un număr total de 129 de companii aeriene sunt interzise în spaţiul aerian al UE: 100… Read More

Categorie: Actualitate, companii interzise, spatiu aerian Uniunea Europeana 

Sursa: GAZETA de SUD

Din aceeași categorie

Ziua 1055 Peste 100 de drone deasupra Ucrainei. Rusia transmite că nu atacă NATO. Nord-coreenii, instruiți să se arunce în aer @ spotmedia.ro

 În ziua 1055 de război Rusia a lansat un atac extins cu drone asupra a 12 regiuni din Ucraina. Acestea au fost doborâte de apărarea aeriană sau au dispărut de pe radar fără a-și atinge țintele, dar în unele...

Criza economică a schimbat viețile românilor în Spania. Comunitatea s-a micșorat cu 30% în 10 ani. „Nu se mai câștigă” @ spotmedia.ro

 Văzută ca un tărâm al făgăduinței prin anii 2000, Spania nu mai este nici pe departe așa în ochii românilor. Comunitatea noastră din regatul Iberic s-a micșorat cu aproape 30% în ultimul deceniu. Salariile mici și viața scumpă i-au...

Au fost deschise încă două pârtii în Poiana Brașov @ spotmedia.ro

 Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov, a deschis, luni, două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, Drumul Roșu și Sulinar. Conform primarului Brașovului, George Scripcaru, 80% din zăpada de pe pârtii este, în prezent, artificială....
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Bărbatul dat în urmărire după crima din Mureș a violat o minoră de 13 ani, dar a fost pedepsit cu suspendare. Apoi a comis...

Emil Gânj, bărbatul dat în urmărire de Poliția Română, suspectat că și-a ucis fosta parteneră și a dat foc casei, a fost condamnat și pentru act sexual cu un minor în 2008. A făcut apel la sentința dată, dar...

Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun