Thursday, February 6, 2025

Mii de porci au ars de vii într-o fermă din Suceava. Întreaga hală a fost cuprinsă de un incendiu puternic @Fanatik.ro

Incendiu uriaș într-o fermă din județul Suceava, aici unde mii de porci au ars de vii. Evenimentul nefericit a fost raportat în seara de luni, 13 ianuarie, în comuna Moara, satul Vornicenii Mici. Incendiu puternic într-o fermă din Suceava. Peste 5000 de porci au ars de vii Un apel la 112 anunța, cu puțin timp înainte de ora 21:00, izbucnirea flăcărilor imense la ferma din zona respectivă. La fața locului au ajuns pompierii cu șapte autospeciale de intervenție. Imaginile din zona cu pricina arată că salvatorii s-au confruntat cu un incendiu devastator, iar misiunea a fost dificilă. A fost afectată o suprafață de aproximativ 4.000 de mp. „Suprafața incendiată a fost foarte mare, undeva la peste 4000 m², iar din declarațiile proprietarului în interior s-ar afla peste 5000 de porcine”, informa, luni seara, Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava. În ferma de reproducere a porcilor se aflau mai multe…   Read More
Categorie: News, incendiu 
Sursa: Fanatik.ro

Din aceeași categorie

Daiana Anghel, câștigătoarea de la Power Couple, a dezvăluit ce salată consumă pentru a se menține în formă: “În mai puțin de un minut”...

Daiana Anghel a spus ce salată consumă pentru a se menține în formă. Câștigătoarea primului sezon Power Couple arată foarte bine și este apreciată de persoanele care o urmăresc. Ce salată consumă Daiana Anghel pentru a se menține în...

Duelul gladiatorilor de la FCSB: Ștefan Târnovanu – Lukas Zima! Cum s-au descurcat cei doi în cantonamentul din Antalya. Video @Fanatik.ro

Lukas Zima (30 de ani) a semnat în iarnă cu FCSB, după ce campioana României s-a despărțit de Andrei Vlad. Fostul jucător al Petrolului a mers alături de noua echipă în cantonamentul din Antalya (Turcia). Duelul gladiatorilor de la...

Elevul de la Liceul “Ion Creangă” care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză şi-a primit sentinţa finală. Pedeapsa i-a fost micşorată @Fanatik.ro

Elevul de la Colegiul Național „Ion Creangă” București care și-a înjunghiat în gât profesoara de japoneză și-a primit pedeapsa. Tribunalul București a decis să o micșoreze. De asemenea, suma care trebuie plătită drept daune morale a scăzut. Decizia instanței...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Concesiune cu cântec și-un dosar penal în Parcul ”Romanescu”: De la fina Vasilescu pentru nașa Flori! @ stiricraiova.ro

Dispreț pentru monumentul istoric de interes național Parcul „Nicolae Romanescu”. La sfârșitul lunii ianuarie, Primăria și Consiliul Local Craiova au dat în concesiune 173 mp de teren unei societăți comerciale din Ișalnița, SC FANTY GRUP SRL, fără prea multe...

USR cere, de la tribuna Parlamentului, demisia premierului Ciolacu. “Ai zburat cu Nordis. Zboară din funcție!” @PressHub.ro

USR a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului, demisia premierului Marcel Ciolacu, în contextul anchetei Nordis. La ședința de plen, parlamentarii USR au afișat pancarte cu mesajele: “Demisia”, “Ai zburat cu Nordis. Zboară din funcție!”. Liderul de grup al deputaților...

Vasul „Cizmuliţă”, piesă din epoca bronzului unicat în România, a fost ţinut în holul unei şcoli şi a devenit tezaur după 30 de ani @PressHub.ro

Vasul „Cizmuliţă”, un obiect magico-religios în formă de cană, cu vârf oblic, datând din perioada mijlocie a epocii bronzului, a fost descoperit întâmplător într-un mal de pământ şi păstrat într-o vitrină, pe holul unei şcoli, în anul 1977 fiind...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun