Wednesday, January 15, 2025

Mehedinţi: 10 permise de conducere reținute de polițiști @ gds.ro

Polițiștii mehedințeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite. 45 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii eventualei prezenței a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan. Au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 210 persoane și au fost verificate 179 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.467 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii. Au fost oprite din a circula pe drumurile… Read More
Categorie: Local, Mehedinţi, 45 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 210 persoane, mehedinti, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic 
Sursa: GAZETA de SUD

Din aceeași categorie

Un bărbat a rămas fără un picior după ce a încercat să urce într-un tren care plecase din gară @ gds.ro

Un bărbat s-a accidentat grav, rămând fără un picior, când încerca să se urce în vagonul unui tren de pasageri aflat în mişcare, în gara din municipiul Roman. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că un...

Copil accidentat mortal de o maşină când traversa strada @ gds.ro

Un copil de 8 ani a fost accidentat mortal de mașină, când traversa strada, în comuna ieşeană Rediu. Localnicii sunt revoltați și spun că tragedia nu s-ar fi produs dacă în comună ar fi existat trotuare sau dacă strada ar...

Amendă de 10.000 lei pentru un bărbat care a abandonat o pisică pe câmp @ gds.ro

Un bucureștean care a abandonat o pisică pe un câmp din județul Dâmbovița a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a fost identificat în baza unor imagini postate pe rețelele sociale. Pe 14 ianuarie, o cameră de...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Un bărbat a rămas fără un picior după ce a încercat să urce într-un tren care plecase din gară @ gds.ro

Un bărbat s-a accidentat grav, rămând fără un picior, când încerca să se urce în vagonul unui tren de pasageri aflat în mişcare, în gara din municipiul Roman. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că un...

Copil accidentat mortal de o maşină când traversa strada @ gds.ro

Un copil de 8 ani a fost accidentat mortal de mașină, când traversa strada, în comuna ieşeană Rediu. Localnicii sunt revoltați și spun că tragedia nu s-ar fi produs dacă în comună ar fi existat trotuare sau dacă strada ar...

Amendă de 10.000 lei pentru un bărbat care a abandonat o pisică pe câmp @ gds.ro

Un bucureștean care a abandonat o pisică pe un câmp din județul Dâmbovița a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a fost identificat în baza unor imagini postate pe rețelele sociale. Pe 14 ianuarie, o cameră de...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun