Wednesday, February 5, 2025

Dosar penal privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu @PressHub.ro

Dosar penal privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a transmis că în urma solicitărilor Autorității Electorale Permanente, Poliția Română a efectuat verificări. AEP, prin cele 3 solicitări înaintate Inspectoratelor de Poliție Județene Caraș-Severin, Cluj și Vrancea, a făcut referire la neregulile sesizate cu privire la afișele electorale ale unui candidat. Campaniile electorale se desfășoară sub supravegherea AEP și toți candidații trebuie să respecte anumite reguli, care implică, printre altele, marcarea materialelor electorale cu un cod de mandatar finaciar. Astfel, intră în atribuția Autorității Electorale Permanente „verificarea modului în care își finanțează candidații campania electorală (…), iar personalul cu… Read More
Categorie: Actualitate, Politică, calin georgescu, campania electorala, dosar penal 
Sursa: PRESShub

Din aceeași categorie

Ioana Clara Enescu, pe marginea unui volum de Ruxandra Hurezean: Îndreptar de privit lumea – „Călătorie în miezul vieții” @PressHub.ro

Apărut în 2024 la Editura Humanitas, volumul „Călătorie în miezul vieții”, scris de Ruxandra Hurezean, este mult mai mult decât o colecție de reportaje pe care autoarea le-a scris între 2013 și 2023. Diversitatea subiectelor abordate, seriozitatea documentării, profunzimea...

Open Tribe: Elizabeth Balla și Flori Bicăzan despre transformarea conflictelor în oportunități de învățare și dezvoltare pentru părinți și copii @PressHub.ro

Conflictele sunt o parte naturală a relațiilor dintre părinți și copii, dar felul în care sunt gestionate face diferența între o relație tensionată și o oportunitate de creștere. Diferențele de percepție, emoțiile puternice și așteptările nealiniate pot duce la...

Dosarul Nordis. DIICOT: Inspectori de la Fisc au descoperit nereguli la Nordis, dar nu au luat niciun fel de măsuri @PressHub.ro

Dosarul Nordis. Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Ioana Clara Enescu, pe marginea unui volum de Ruxandra Hurezean: Îndreptar de privit lumea – „Călătorie în miezul vieții” @PressHub.ro

Apărut în 2024 la Editura Humanitas, volumul „Călătorie în miezul vieții”, scris de Ruxandra Hurezean, este mult mai mult decât o colecție de reportaje pe care autoarea le-a scris între 2013 și 2023. Diversitatea subiectelor abordate, seriozitatea documentării, profunzimea...

Open Tribe: Elizabeth Balla și Flori Bicăzan despre transformarea conflictelor în oportunități de învățare și dezvoltare pentru părinți și copii @PressHub.ro

Conflictele sunt o parte naturală a relațiilor dintre părinți și copii, dar felul în care sunt gestionate face diferența între o relație tensionată și o oportunitate de creștere. Diferențele de percepție, emoțiile puternice și așteptările nealiniate pot duce la...

BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis @defapt.ro

În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol, arată DIICOT în documentul în care cere arestarea preventivă a fostei deputate PSD Vicol și a soțului ei, Vladimir Ciorbă. Patru inspectori de la Fisc ar putea fi...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun