Tuesday, February 11, 2025

Proces: Două asociații din Iași au cerut în instanță validarea lui Călin Georgescu în funcția de Președinte al României | Ziarul de Iași @PressHub.ro

Procesul a fost deschis de două asociații: „Apărătorii dreptei credințe calendarul ortodox iulian” și „Cealaltă Românie”. Președinții acestora au cerut desființarea actului prin care Curtea Constituțională a dispus anularea alegerilor prezidențiale și, de asemenea, validarea lui Călin Georgescu în funcția de Președinte al României. Judecătorii au discutat mai mult pe marginea procedurilor judiciare, decât a fondului plângerii și au respins-o de la primul termen. Plângerea înaintată de asociația „Apărătorii dreptei credințe calendarul ortodox iulian”, de asociația culturală „Cealaltă Românie” și de președinții celor două organizații a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la mijlocul lunii trecute. Prin aceasta,… Read More
Categorie: Din țară, Politică, „Apărătorii dreptei credințe calendarul ortodox iulian”, „Cealaltă Românie”, asociații, calin georgescu, CCR, instanță, organizații, validarea lui Calin Georgescu în functie 
Sursa: PRESShub

Din aceeași categorie

USR anunță că îl va chema pe Marcel Ciolacu în Parlament pentru a da explicații despre legăturile cu grupul Nordis @PressHub.ro

USR a anunțat că îl va chema pe premierul Marcel Ciolacu în Parlament, pe 3 martie 2025, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicații despre relațiile sale cu grupul Nordis și beneficiile primite din partea acestuia. Uniunea Salvați România...

SRI combate terorismul din școli prin seminarii organizate de o firmă care realizează softuri @PressHub.ro

Serviciul Român de Informații (SRI) a acordat un contract care are ca obiect servicii de organizare seminarii pentru combaterea terorismului unei firme care realizează softuri și care deține un hotel în Eforie Sud. Acordul cadru are o durată de...

În Ucraina, crește presiunea asupra consulului onorific al României la Harkov, suspectat de legături cu liderul cecen, Kadîrov, și cu grupări de crimă organizată...

În Ucraina, crește presiunea asupra consulului onorific al României la Harkov, Mikola Udianski, din cauza legăturilor sale cu grupuri de criminalitate organizată și a întrebărilor privind modul în care a obținut cetățeniile română și mexicană. Controversatul om de afaceri...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

USR anunță că îl va chema pe Marcel Ciolacu în Parlament pentru a da explicații despre legăturile cu grupul Nordis @PressHub.ro

USR a anunțat că îl va chema pe premierul Marcel Ciolacu în Parlament, pe 3 martie 2025, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicații despre relațiile sale cu grupul Nordis și beneficiile primite din partea acestuia. Uniunea Salvați România...

Alcoolul ar putea fi iar vândut după-amiaza în Thailanda, după o interdicție de 50 de ani @defapt.ro

Vânzarea de alcool în Thailanda după-amiaza. Guvernul Thailandei a anunțat marți că analizează posibilitatea eliminării interdicției de vânzare a băuturilor alcoolice între orele 14:00 și 17:00, potrivit Bangkok Post. Această măsură, în vigoare din 1972, este considerată de oamenii...

Promisiunile de vânzare-cumpărare vor fi notate în cartea funciară pentru a nu mai fi posibil un nou caz Nordis, se angajează parlamentarii să adopte...

Lege pentru protejarea cumpărătorilor de locuințe. O propunere legislativă care vizează protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari va fi pusă în dezbatere publică săptămâna viitoare, a anunțat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. Aceasta prevede garantarea avansului plătit pentru un apartament printr-o...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun