Sunday, February 23, 2025

Bolojan salută eliberarea unor ostatici israelieni. Unul are și cetățenie română @ spotmedia.ro

 Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, că România salută eliberarea celor șase ostatici israelieni, ținuți în captivitate în Gaza, dintre care unul are dublă cetățenie, israeliană și română.„România salută eliberarea a șase ostatici israelieni, ținuți în captivitate în mod brutal în Gaza, dintre care unul cu dublă cetățenie israeliano-română. Ne reafirmăm și cu această ocazie sprijinul pentru implementarea acordului de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, precum și pentru furnizarea urgentă de ajutor umanitar populației din Gaza”, a scris președintele Bolojan, într-un mesaj transmis pe rețelele de socializare.Totodată, șeful statului a menționat că România adresează mulțumiri Statelor Unite, Qatarului, Israelului și Egiptului pentru eforturile depuse în vederea eliberării ostaticilor.Gruparea islamistă palestiniană Hamas a predat, sâmbătă dimineață, încă doi ostatici israelieni Crucii Roșii în Gaza, iar ceremonia a fost transmisă în direct, relatează dpa.Doi bărbați, Tal Shoham și Avera Mengistu, au fost predați în orașul Rafah din sudul…   Read More
Categorie: Eveniment, armistițiu Gaza eliberare ostatici, eliberare ostatici Gaza, eliberare ostatici Hamas, eliberare ostatici Israel 
Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Mirra Andreeva a câștigat turneul WTA 1000 de la Dubai, la numai 17 ani @ spotmedia.ro

 Tânăra jucătoare rusă Mirra Andreeva a reușit o performanță remarcabilă, câștigând turneul WTA 1000 de la Dubai. La doar 17 ani, Andreeva a scris istorie, devenind una dintre cele mai tinere campioane ale unui turneu de această categorie. Ea...

Elon Musk amenință funcționarii federali cu piederea locului de muncă. „Ce ați făcut săptămâna trecută?” @ spotmedia.ro

 Elon Musk a anunţat sâmbătă că funcţionarii federali vor trebui să dea socoteală pentru activitatea lor recentă sau riscă să îşi piardă locul de muncă, în contextul în care preşedintele american i-a cerut anterior consilierului său apropiat să fie...

Fragilizat după trei ani de război, mai este Volodimir Zelenski popular în Ucraina? @ spotmedia.ro

 După trei ani de război, liderul ucrainean Volodimir Zelenski este sub presiune, prins ca într-o menghină între armata rusă, care continuă să câştige teren în est, şi Donald Trump, care îl îndeamnă să negocieze rapid cu Vladimir Putin. În...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Mirra Andreeva a câștigat turneul WTA 1000 de la Dubai, la numai 17 ani @ spotmedia.ro

 Tânăra jucătoare rusă Mirra Andreeva a reușit o performanță remarcabilă, câștigând turneul WTA 1000 de la Dubai. La doar 17 ani, Andreeva a scris istorie, devenind una dintre cele mai tinere campioane ale unui turneu de această categorie. Ea...

Elon Musk amenință funcționarii federali cu piederea locului de muncă. „Ce ați făcut săptămâna trecută?” @ spotmedia.ro

 Elon Musk a anunţat sâmbătă că funcţionarii federali vor trebui să dea socoteală pentru activitatea lor recentă sau riscă să îşi piardă locul de muncă, în contextul în care preşedintele american i-a cerut anterior consilierului său apropiat să fie...

Fragilizat după trei ani de război, mai este Volodimir Zelenski popular în Ucraina? @ spotmedia.ro

 După trei ani de război, liderul ucrainean Volodimir Zelenski este sub presiune, prins ca într-o menghină între armata rusă, care continuă să câştige teren în est, şi Donald Trump, care îl îndeamnă să negocieze rapid cu Vladimir Putin. În...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun