Friday, April 11, 2025

Lucrările pentru extinderea Aeroportului Craiova, întârziate și mult mai scumpe. O parte din finanțarea europeană s-a pierdut @ stiricraiova.ro

Extinderea Aeroportului Internațional din Craiova va fi finalizată cu 50 milioane de euro, bani de la bugetul statului, după ce regia care operează aeroportul nu a fost în stare să ia toți banii europeni destinați proiectului. Deși suma pierdută de autoritățile județene este una uriașă, de aproximativ 20 milioane de euro, iar lucrările sunt deja mult întârziate, constructorul, administrația doljeană și PSD Dolj și-au făcut intens reclamă cu noul terminal, scrie Craiovajust.ro. Conform sursei menționate, anunțat cu surle și trâmbițe în 2021 drept cea mai ambițioasă investiție a autorităților județene, proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Craiova a atârnat în ultimul an ca o piatră de moară de gâtul Regiei Autonome Aeroportul Internațional Craiova (AIC), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Dolj, care se ocupă de operarea infrastructurii aeroportuare. Pentru că nu a reușit să finalizeze lucrările până în decembrie 2023, aeroportul a pierdut o parte din finanțarea europeană…  Read More

Categorie: Administrație, Știre principală, aeroport, construcții erbașu, craiova, finanțare, sorin manda, terminal
Sursa: stiricraiova.ro /

Din aceeași categorie

Patronul CS Atlas construiește o sală de sport multifuncțională de circa 1,2 milioane euro, pe Aleea 4 Șimnic: ”Vrem să devenim al doilea brand...

Clubul Sportiv Atlas din Craiova își extinde infrastructura, printr-o investiție de circa 1,2 milioane de euro, cu cofinanțare de la UE, într-o sală de sport multifuncțională. Amplasamentul este pe Aleea 4 Șimnic, acolo unde CS Atlas are terenuri de...

Istoria turneului Roland Garros @ stiricraiova.ro

Tenisul este un sport al spectacolului, motiv pentru care meciurile importante de tenis ne tine cu sufletul la gura timp de cateva ore! Ori de cate ori vine vorba despre tenis, turneele de Grand Slam reprezinta de departe cea...

Craiovenii cu biciclete sunt așteptați, sâmbătă, în Parcul Romanescu, pentru o nouă ediție de pedalat organizat @ stiricraiova.ro

Craiovenii iubitori de mișcare și în special de ciclism sunt așteptați sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Parcul Nicolae Romanescu, începând cu ora 10.45, la intrarea de la monument, pentru a pedala împreună în cadrul evenimentului „Craiova pe biciclete”. Evenimentul...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Ce ne enervează #31- Candidați la apă @recorder.ro

În această ediție, ne uităm ca broasca la inundație cum se laudă Ponta cu mârșăviile comise pe vremea când era premier. Apoi, mergem la sediul USR să vedem cât de ofticoasă e Lasconi și cum arată manualul după care...

Cum s-au înșurubat apropiații fugarului Sebastian Ghiță în noul sistem de monitorizare a pădurilor @RiseProject

Sursa colaj foto: Freepick Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) pregătește un proiect de Ordonanță de Urgență pentru un parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și alocarea a peste 18 milioane de euro, bani europeni, fără TVA, pentru dezvoltarea...

Patronul CS Atlas construiește o sală de sport multifuncțională de circa 1,2 milioane euro, pe Aleea 4 Șimnic: ”Vrem să devenim al doilea brand...

Clubul Sportiv Atlas din Craiova își extinde infrastructura, printr-o investiție de circa 1,2 milioane de euro, cu cofinanțare de la UE, într-o sală de sport multifuncțională. Amplasamentul este pe Aleea 4 Șimnic, acolo unde CS Atlas are terenuri de...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun