Thursday, June 5, 2025

Andrew Tate, cetățeanul din Vanuatu (Public Record)

Se autodescrie ca fiind misogin și este cercetat în Marea Britanie și România pentru trafic de persoane și viol. A primit cetățenia unei țări insulare din Oceanul Pacific în 2022, an în care a fost arestat la noi, după acuzații de viol și trafic de persoane. DE CE E IMPORTANT: Faptul că Tate a obținut pașaportul în Vanuatu arată cât de ușor pot obține cetățenie în anumite țări cei care au probleme cu legea. Numite generic „golden visas”, aceste programe de imigrație permit obținerea cetățeniei sau rezidenței după o investiție minimă.  Tate a primit pașaportul în cadrul unui program controversat (Development Support Program) prin care Vanuatu acordă cetățenie pentru o investiție de minim 130.000 de dolari. Numele lui apare pe listele oficiale obținute de Intelligence Online. NXT Citizen, agenția care a depus aplicația, ne-a confirmat că Andrew Tate a primit cetățenia în decembrie 2022. În aceeași lună, frații Tate au… Read More

Categorie: Featured, Investigații, Andrew Tate, trafic de persoane, Vanuatu 

Sursa: Public Record

Din aceeași categorie

Românii lui Potra au luptat activ în Congo. Au colaborat cu milițiile locale, încălcând convenții internaționale (experți) (Public Record)

Timp de mai multe luni am investigat alături de The Guardian din Marea Britanie și cotidianul Le Soir din Belgia activitățile românilor ajunși în țara africană sub comanda lui Horațiu Potra.  Am descoperit că nu au fost simpli instructori,...

Conexiunile unui mercenar. Horațiu Potra, vecin cu Ministerul Apărării, relații cu lumea Justiției. (Public Record)

Horațiu Potra a revenit în atenția publică zilele trecute, când Parchetul General l-a ridicat din trafic pe Călin Georgescu. La una din locuințele lui Potra, procurorii au descoperit încastrate în podele mitraliere, lingouri de aur și teancuri de bani....

Complicata aventură imobiliară a lui Licu de la CCR (Public Record)

Bogdan Licu, judecător al Curții Constituționale a României, a omis să treacă în declarația de avere un teren cumpărat anul trecut, în 2024.  Documentând această achiziție, am intrat într-un păienjeniș de tranzacții imobiliare. Am descoperit astfel că Bogdan Licu...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Între umilință și epuizare. Calvarul rezidenților din spitalele României @recorder.ro

Un calvar. Așa descriu tinerii medici din spitalele României perioada rezidențiatului, în care ar trebui să învețe pentru a deveni buni profesioniști. După cazul celor doi rezidenți de la Iași care au murit subit în decurs de două săptămâni,...

Firma Casa Noastră a primit autorizația pentru transformarea clădirii Regiei de Tutun în școală cu clasele I-XII @ stiricraiova.ro

Primăria Craiova a eliberat, pe 2 iunie, autorizația pentru extinderea, modificarea și schimbarea destinației clădirii fostei regii de tutun, din depozit, în unitate de învățământ cu clasele I-XII. Aici va funcționa Școala privată Româno-Britanică. Imobilul teren în suprafață de...

Se redeschide Transalpina @ stiricraiova.ro

Începând de vineri, 6 iunie 2025, se redeschide Transalpina – DN 67C. Până la 1 iulie, se poate circula între orele 09:00 – 20:00, iar după ceastă dată între  07:00 – 21:00. Totodată, de la ora 9.00, se va...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun