Khufu sau Cheops este al doilea faraon din a patra dinastie (Egiptul Antic – Vechiul Regat), cunoscut și sub numele de Khnum Khufu.
Conform pharaoh.se Khufu a domnit între 2509 și 2483 înaintea erei noastre.
Descopera.ro plasează domnia lui Khufu între 2589 și 2566 înaintea erei noastre.
Britannica.com precizează că domnia acestuia se situează între aprox. 2543 și 2436 î.Hr.
După cum spuneam în mai multe rânduri, textele istorice care stau la baza creionării anilor de domnie sunt vagi și câteodată contradictori, așadar nu are o foarte mare relevanță plasarea exactă în timp pe axa cronologică.
Deși au rămas puține surse scrise, se știe că Khufu a fost fiul și succesorul regelui Snefru și al reginei sale Hetepheres și probabil că a fost căsătorit de patru ori:
- cu Merityetes, care a fost îngropat într-una dintre cele trei piramide mici alături de a lui;
- cu o a doua regină, al cărei nume este necunoscut;
- cu Henutsen, a cărui mică piramidă este a treia din grup;
- și cu Nefert-kau, cea mai mare dintre fiicele lui Snefru.
Doi dintre fiii săi, Redjedef și Khafre, i-au urmat pe rând.
Statuieta de mai sus a fost găsită în 1903 de arheologul britanic Sir William Flinders Petrie. Este singura reprezentare tridimensională cunoscută a regelui Khufu (numit de greci Cheops), constructorul Marii Piramide de la Giza. Khufu este reprezentat așezat pe un tron purtând coroana Egiptului de Jos (deteriorat). Pe partea dreaptă a tronului este sculptat numele lui: Khufu este forma prescurtată a „Khnum-khuefui” (Khnum mă protejează).
Citește și:
Marea Piramidă de la Gizeh a lui Cheops
Cea mai veche și mai mare dintre toate piramidele prezente la complexul Giza
Nu există multe texte istorice care să descrie domnia lui Khufu, dar cea mai mare contribuție a sa la civilizația egipteană a fost Marea Piramidă din Giza. Aceasta cea mai veche și mai mare dintre toate piramidele prezente, fiind localizată pe Platoul Gizeh, în oraşul Gizeh / Giza, actualmente parte a capitalei Cairo.
Arhitectura sa remarcabilă vorbește pentru tehnicile de construcție impecabile care erau folosite în Egiptul Antic.
Piramida este alcătuită din cărămizi de calcar și a fost construită ca o structură mortuară pentru faraonul Khufu. Are trei camere și Marea Galerie. Se crede că camerele au fost umplute cu bijuterii prețioase și artefacte care au fost furate de mult timp.
Marea Piramidă din Giza ar fi fost, la inaugurare, alb-strălucitoare
Marea Piramidă din Giza ar fi fost, la inaugurare, alb-strălucitoare şi ar fi avut vârful strălucitor, arată o teorie lansată de arheologul Mark Lehner într-un documentar care prezintă procedeul prin care piramidele ar fi atins această strălucire prin polisarea cu pietre perfect plate.
„Odată ce piramida ar fi fost finalizată, ea ar fi trebuit să dea impresia că Giza este un oraş-port magic, scăldat în lumina soarelui”, susţine arheologul Mark Lehner citat de descopera.ro, care prezintă într-un nou documentar procedeul prin care piramidele ar fi atins această strălucire: prin polişarea lor cu pietre mari, perfect plate.
În plus faţă de laturile sale strălucitoare, vârful său ar fi fost acoperit cu particule dintr-un metal preţios, asemănător aurului. „Nu este de mirare că oamenii care au văzut piramida ulterior, fără să ştie că această capodoperă a ingineriei umane a fost construită cu măiestria şi transpiraţia a mii de compatrioţi, au crezut că că cei care îi conduceau erau adevăraţi zei.
Mare Piramidă a lui Khufu – foto și tururi virtuale 360 grade
Virtual Tour (360 photo) Great Pyramids of Giza at Sunrise Created by AirPano
Posted by Egypt Cradle of civilization on Friday, July 15, 2022
Virtual Tour Inside The Great Pyramid Of Giza (Khufu)
Posted by Egypt Cradle of civilization on Friday, December 2, 2016
Virtual Tour (360 photo) Between Father & Son (Khufu and Chephren) Great Pyramids of Giza
Posted by Egypt Cradle of civilization on Saturday, April 13, 2019
Tur virtual între tată și fiu (Khufu și Chephren)
Marile Piramide din Giza
3D interactive journey into the Great Pyramid of Khufu by Dassault Systèmes
Posted by Egypt Cradle of civilization on Sunday, November 27, 2016
Great Pyramid of Giza – Pyramid of Khufu, Egypt
Posted by Egypt Cradle of civilization on Thursday, February 11, 2016