Tuesday, April 15, 2025

Guvernul a adoptat proiectul de lege care permite doborârea dronelor ce intră în spațiul aerian al României @ gds.ro

Guvernul a adoptat joi un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără pilot la bord şi pentru alte vehicule aeriene. Aparatele de zbor fără pilot la bord vor beneficia de atenţia şi de rigorile care sunt prevăzute în această clipă pentru aparatele de zbor cu pilot la bord din perspectivă civilă, dar şi din perspectivă militară. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat după şedinţă că proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional abordează, dintr-o perspectivă nouă, controlul utilizării spaţiului aerian naţional, plecând de la sfera extinsă a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a integrităţii spaţiului aerian naţional şi a siguranţei aeronautice, a vieţii şi sănătăţii persoanelor şi a patrimoniului. El a precizat că aparatele de zbor fără pilot la bord vor beneficia de atenţia şi de rigorile care sunt prevăzute în această clipă pentru aparatele de zbor cu pilot la bord din perspectivă civilă, dar şi din perspectivă militară. Mihai Constantin a mai spus că guvernul a aprobat şi un proiect de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. Cele două proiecte… Read More

Categorie: Actualitate, guvern lege antidrone 

Sursa: GAZETA de SUD

Din aceeași categorie

Moment tensionat la Casa Albă: Macron îl întrerupe pe Trump pentru a-l corecta. Liderul SUA refuză să spună că Putin e dictator @ spotmedia.ro

 Moment tensionat între președintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă. Macron s-a văzut nevoit să-l întrerupă din discurs pe Trump pentru a corecta o afirmație greșită referitoare la sprijinul financiar al Europei pentru...

Horoscop zilnic: 25 februarie @ spotmedia.ro

 Berbec Astăzi poți visa cu ochii deschiși la realizarea unor planuri, alături de prieteni. În preajma ta pot veni oameni progresiști care să-ți ofere idei inovatoare și soluții viabile pentru situațiile în care te afli. Totuși, nu pleca urechea...

Recorder dezvăluie că și Anca Alexandrescu a zburat cu Nordis. Cum se apără portavocea lui Georgescu @ spotmedia.ro

 Anca Alexandrescu este subiectul unei noi investigații realizate de Recorder în legătură cu scandalul Nordis. Un raport recent al ANAF despre activitatea grupului imobiliar Nordis a dezvăluit cheltuieli controversate legate de vacanțele plătite de firma Hathor Trading Estate SRL,...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

”Armăsarul” de la CAO a ajuns ”mârțoagă” @ stiricraiova.ro

Fostul șef al Centrelor Zonale din cadrul Companiei de Apă Oltenia (CAO) este cercetat de Comisia de disciplină și riscă să fie dat afară, după ce a venit beat la lucru. Daniel Călărașu, cunoscut pentru escapadele sale bahice și...

Parlamentul pe TikTok. Ce dezinformări au ventilat aleșii în ultimele două săptămâni (episodul 3) @context.ro

Parlamentarii AUR se întrec în dezinformări pe TikTok, arată un soft dezvoltat de Context.ro. Un deputat susține că pentru păstrarea valorilor creștine se duce o luptă pe viață și pe moarte, iar un senator acuză că elita mondială ne...

INVESTIGAȚIE RECORDER. Tombola sănătății: cum sunt transformați farmaciștii în agenți de vânzări @recorder.ro

Farmaciile ar trebui să fie o verigă esențială a sistemului de sănătate publică. În România, cele mai multe au devenit, însă, simple puncte comerciale în care oamenii sunt ademeniți să cumpere cât mai multe medicamente. Odată cu această schimbare...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun