Saturday, February 8, 2025

Directorul general adjunct al Poliției Capitalei, găsit de ANI în stare de incompatibilitate @ spotmedia.ro

 Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, Radu Emilian Gavriş, s-a aflat în stare de incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI, ”Radu Emilian Gavriş s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, simultan cu deţinerea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare, a exercitat şi funcţii remunerate, cu încălcarea prevederilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, respectiv care nu se încadrează la excepţia impusă de textul legal – funcţii didactice din învăţământul superior”. Tot vineri, ANI a anunţat că un agent de poliţie din cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina, Răzvan Costea, a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece nu a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice şi juridice. De asemenea, în cazul unui fost inspector la Biroul Vamal-Aeroportul Baia Mare a fost constatată o diferenţă nejustificată între…   Read More

Categorie: Eveniment, hot, Radu Gavriș, Radu Gavriș ANI, Radu Gavriș incompatibil 

Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Decizia luată de FCSB în privința lui Vlad Chiricheș @ spotmedia.ro

 FCSB a luat o decizie importantă în privința lui Vlad Chiricheș (35 de ani), fotbalist care are din nou probleme medicale. Anunțat titular în victoria cu Qarabag, 3-2 în Europa League, Vlad Chiricheș nici măcar nu a făcut deplasarea....

Radu Drăgușin, integralist în Hoffenheim – Tottenham 2-3: Nota primită și concluzia trasă de englezi @ spotmedia.ro

 Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular și integralist în meciul Hoffenheim – Tottenham 2-3 din etapa a șaptea de pe tabloul principal din Europa League. Tottenham a înscris de trei ori și a învins cu 3-2 pe...

Presa din SUA, despre revenirea Simonei Halep pe teren: „O veste binevenită” @ spotmedia.ro

 Presa din Statele Unite ale Americii a reacționat la vestea că Simona Halep (33 de ani) va reveni pe terenul de tenis la Transylvania Open, în România, la începutul lunii februarie. Simona a primit un wildcard și și-a anuțat...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Kelemen Hunor, despre simpatizanții lui Călin Georgescu: Acolo există o sectă. Cu secta n-ai ce face @PressHub.ro

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a vorbit, sâmbătă, într-o emisiune la Prima TV, despre impactul pe care Călin Georgescu îl are asupra electoratului, considerând că acesta și-a consolidat o bază de susținători fideli, greu de influențat. În opinia sa, ceilalți...

Criza energetică din Republica Moldova: o oportunitate pentru Moscova de a destabiliza Chișinăul? @PressHub.ro

La 1 ianuarie 2025, Republica Moldova a fost lovită de o criză energetică fără precedent, cauzată de sistarea completă a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom. Această decizie a afectat nu doar populația, ci și industria și infrastructura...

Mesaj viral despre efectul benefic al multinaționalelor: „Aduc know-how, locuri de muncă bine plătite și susțin economia locală” @defapt.ro

Mesaj viral despre efectul benefic al multinaționalelor, după ce Călin Georgescu a făcut apel la boicotarea supermarketurilor: „Nu doar că plătesc impozite, dar aduc know-how, locuri de muncă bine plătite și susțin economia locală”, a scris Alex Moldovan într-un...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun