Wednesday, January 1, 2025

Guvernul nu doar a înghețat salariile, veniturile ar putea, de fapt, să scadă, avertizează sindicatele după „ordonanța-trenuleț” @defapt.ro

Nemulțumirile sindicatelor față de „ordonanța trenuleț”. Confederațiile sindicale și-au exprimat sâmbătă, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, dezacordul total față de prevederile din „ordonanța trenuleț”. Sindicatele se tem că veniturile angajaților nu doar că vor fi înghețate, ci chiar reduse, potrivit reprezentanților Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția (CNSLR Frăția). Nemulțumirile sindicatelor față de „ordonanța trenuleț” Sindicatele avertizează că măsurile incluse în „ordonanța trenuleț” riscă să afecteze grav veniturile angajaților, iar eliminarea facilităților fiscale ar putea avea efecte negative asupra unor sectoare cheie ale economiei. Citește și: EXCLUSIV Noul ministru al Justiției, Radu Marinescu (PSD), avocatul mafiei imobiliare din Craiova, colaborator apropiat al lui Doru „Măgaru’”, omul care punea interlopii la masă cu statul Acestea au obținut promisiuni că posturile din sănătate nu vor fi blocate, conform memorandumului existent. De asemenea, se vor căuta soluții pentru deblocarea posturilor din asistență socială și educație, inclusiv cele finanțate prin fonduri… Read More
Categorie: Eveniment, Ultima oră, defapt.ro, nemulțumire, ordonanța trenuleț, sindicate 
Sursa: defapt.ro

Din aceeași categorie

VIDEO Ciolacu, noi culmi ale penibilului: înainte de Anul Nou, și-a tatuat pe mână „Nu se mărește TVA-ul”. Dar a mărit alte taxe și...

Marcel Ciolacu, noi culmi ale penibilului: înainte de Anul Nou și-a tatuat pe mână „Nu se mărește TVA-ul”, dar a mărit alte taxe și a înghețat pensiile. Ciolacu și-a prezentat tatuajul pe TikTok, într-o filmare de nouă secunde. @marcel_ciolacu...

Magistrații români încheie anul cu o pensie medie de 25.184 de lei, din care 21.945 de lei este subvenția contribuabililor @defapt.ro

Magistrații români încheie anul cu o pensie medie de 25.184 de lei, din care 21.945 de lei este subvenția contribuabililor, arată datele publicate marți de Casa Națională de Pensii Publice. La începutul anului, în ianuarie 2024, pensia specială medie...

Concertul de Anul Nou de la Viena de anul acesta, dirijat pentru ultima oară de Riccardo Mutti. În 2025, în premieră, programul concertului include...

Ricardo Mutti dirijează concertul de Revelion. Muzicianul italian Riccardo Muti va dirija pentru a șaptea și ultima oară celebrul Concert de Anul Nou de la Viena, pe 1 ianuarie 2025. Renumitul dirijor, în vârstă de 83 de ani, va...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Măsură controversată: Suedia începe vânătoarea de lupi @ gds.ro

Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lupi, în...

Pe FC Barcelona au ajuns-o din urmă problemele financiare @ gds.ro

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) l-a retras pe internaţionalul Dani Olmo din lotul echipei FC Barcelona. Asta după ce clubul catalan nu a îndeplinit condiţiile financiare pentru ca jucătorul spaniol să poată evolua în continuare în primul eşalon,...

VIDEO – Atac în New Orleans: Un bărbat a intrat în mulțime cu mașina, apoi a deschis focul @ gds.ro

UPDATE: CNN vorbește despre un bilanț provizoriu de 10 morți și 30 de răniți. ⚡Multiple Casualties reported after a pick up Truck Driver Drove into Crowds in New Orleans #NewOrleans pic.twitter.com/BtucITqQ6v— The Global South Post (@INdEptHGlobal) January 1, 2025...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun