Monday, January 6, 2025

Ambasadorul Rusiei în România și-a pierdut cunoştinta de Revelion. A fost preluat de SMURD @ gds.ro

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Apelul la 112 a fost dat de o angajată a ambasadei, potrivit News.ro. Diplomatul de 65 de ani, care are mai multe probleme de sănătate, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din Capitală. Reprezentanţii ambasadei au declarat că diplomatul a fost supus unor investigaţii şi că problema sa medicală nu este gravă. „S-a simţit puțin rău, şi-a pierdut cunoştinta şi ne-am speriat. Primele investigaţii arată că nu este nimic serios. Mulţumim echipajului de la ambulanţă, care a sosit foarte repede, şi personalul care este extrem de amabil şi profesionist”, a declarat un reprezentant al ambasadei. Vladimir Gheorghievici Lipaev şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis în iunie 2024. În aprilie 2024,… Read More
Categorie: Actualitate, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, ambasador, Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Rusia, Vladimir Lipaev 
Sursa: GAZETA de SUD

Din aceeași categorie

Washington într-un „mediu de amenințare sporită” după atacurile de Anul Nou @ gds.ro

Agențiile de aplicare a legii și de securitate din capitala SUA, Washington, aduc întăriri după atacurile de Anul Nou. Aici vor avea loc trei evenimente de mare profil. Măsurile sporite sunt luate , după atacul terorist de Anul Nou...

VIDEO: Românul Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur pentru „A Different Man” @ gds.ro

Românul Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Ignoranța și disconfortul nostru în jurul dizabilității și desfigurării trebuie să se termine acum”.Sebastian Stan a câștigat primul său Glob de Aur, luând acasă trofeul pentru cel...

Craiova: Despre impozitele persoanelor fizice și juridice în 2025 @ gds.ro

Primăria Craiova – Direcţia İmpozite şi Taxe a anunțat că începând de luni, 13.01.2025, se vor încasa impozitele aferente anului 2025. Persoanele fizice și juridice care își plătesc pentru tot anul impozitele pe clădiri, terenuri și  mijloace de transport,...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Washington într-un „mediu de amenințare sporită” după atacurile de Anul Nou @ gds.ro

Agențiile de aplicare a legii și de securitate din capitala SUA, Washington, aduc întăriri după atacurile de Anul Nou. Aici vor avea loc trei evenimente de mare profil. Măsurile sporite sunt luate , după atacul terorist de Anul Nou...

VIDEO: Românul Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur pentru „A Different Man” @ gds.ro

Românul Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Ignoranța și disconfortul nostru în jurul dizabilității și desfigurării trebuie să se termine acum”.Sebastian Stan a câștigat primul său Glob de Aur, luând acasă trofeul pentru cel...

Craiova: Despre impozitele persoanelor fizice și juridice în 2025 @ gds.ro

Primăria Craiova – Direcţia İmpozite şi Taxe a anunțat că începând de luni, 13.01.2025, se vor încasa impozitele aferente anului 2025. Persoanele fizice și juridice care își plătesc pentru tot anul impozitele pe clădiri, terenuri și  mijloace de transport,...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun