Wednesday, January 8, 2025

Hamas va elibera 34 de ostatici, printre care doi copii, ca prim pas pentru un acord de încetare a focului în Gaza @defapt.ro

Hamas, Israel, negocieri pentru eliberarea ostaticilor. Gruparea islamistă palestiniană Hamas a transmis o listă către Israel, prin intermediari, cu 34 de ostatici ce ar putea fi eliberați într-o primă fază a unui posibil acord de încetare a focului. Potrivit presei internaționale, lista include doi copii, 10 femei, 11 vârstnici și 11 bărbați sub 50 de ani. Hamas, Israel, negocieri pentru eliberarea ostaticilor Surse apropiate negocierilor confirmă că lista a fost transmisă, dar există incertitudini privind starea de sănătate a ostaticilor sau dacă aceștia sunt încă în viață. Citește și: Bolojan susține că este nevoie disperată de eliminarea risipei bugetare: Riscăm să intrăm în incapacitate de plată Documentul, filtrat de Hamas către ziarul saudit Al Sharq, include numele și vârstele celor reținuți. Israelul cere clarificări înainte de acord Oficialii israelieni au subliniat că încă nu au primit o confirmare oficială din partea Hamas privind starea ostaticilor. Potrivit armatei israeliene, există temerea că… Read More
Categorie: Internațional, Ultima oră, defapt.ro, eliberare, hamas, ostatici 
Sursa: defapt.ro

Din aceeași categorie

OFICIAL Alegerile prezidențiale vor avea lor pe 4 și 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidat comun al partenerilor de guvernare PSD, PNL și UDMR @defapt.ro

Calendarul alegerilor prezidențiale a fost stabilit. Coaliția de guvernământ a stabilit oficial, miercuri seara, datele pentru primul și al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2025. Calendarul alegerilor prezidențiale a fost stabilit Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea...

Blinken îi dă peste nas lui Trump: „Ideea exprimată în legătură cu Groenlanda evident nu este bună, dar poate chiar mai important este că...

Antony Blinken respinge ideea anexării Groenlandei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat ferm miercuri că ideea anexării Groenlandei, evocată de președintele ales Donald Trump, nu este viabilă și a exclus o intervenție militară în acest sens. Antony...

Cererea lui Trump ca fiecare țară NATO să cheltuie 5% din buget pentru apărare a stârnit stupefacție în Europa @defapt.ro

Propunerea lui Trump, criticată în Europa. Donald Trump, președintele ales al SUA, a solicitat statelor membre NATO să-și majoreze bugetele pentru apărare la 5% din PIB. Aceasta a fost considerată o țintă nerealistă de majoritatea țărilor europene. Nemulțumirile lui...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Amical / Petrolul – Ordurspor 1-1. Adrian Mutu: „Ne-a lipsit luciditatea” @ gds.ro

Petrolul Ploieşti a remizat în primul meci amical susţinut în Antalya, 1-1 cu Ordurspor SK, o formație de eșalon patru din Turcia. A fost un joc tensionat, la care jucătorii au fost la un pas de bătaie. A fost...

„Ridică-te, băi, jigodie, și hai cu mine!”. Scene desprinse din filme cu Giovanni Becali și Adrian Mutu de la negocierile cu Inter Milano @Fanatik.ro

Adrian Mutu a jucat pentru mai multe echipe de top în cariera sa, una dintre cele mai sonore fiind Inter Milano. El a fost transferat de italieni după ce a petrecut un singur sezon în tricoul lui Dinamo, însă...

Accident mortal în Oradea. Un șofer a spulberat un pieton chiar pe trecere @Fanatik.ro

Șoferul avea o viteză amețitoare, spun martorii. Victima, un bărbat de 69 de ani care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul în vârstă de 75 de ani ar fi oprit doar undeva...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun