Wednesday, February 12, 2025

Zece drone au survolat uzina din Germania unde se produce Eurofighter @ spotmedia.ro

 În jur de zece drone au survolat zona militară unde se produc avioanele de luptă Eurofighter, au anunţat autorităţile germane. Ancheta a fost încredinţată Biroului de poliţie judiciară din Bavaria, sub conducerea Biroului pentru combaterea extremismului şi terorismului (ZET) al Parchetului din München, potrivit unui comunicat comun al celor două instituţii, care au lansat, de asemenea, un apel la martori, relatează Boursorama. Evenimentele au vizat în special locul unde Airbus Defence and Space produce avionul de luptă Eurofighter, la Manching, la nord de München, în sudul Germaniei. Duminică seara, poliţia locală „a fost informată cu privire la zborul unei drone deasupra zonei militare de securitate de la Manching”, potrivit comunicatului. „Poliţiştii mobilizaţi au reuşit să detecteze până la zece drone care survolau zona”, au precizat autorităţile germane. Totuşi, „în ciuda căutărilor intense, inclusiv cu un elicopter al poliţiei, persoana sau persoanele responsabile nu au putut fi identificate”. Acest survol este…   Read More
Categorie: Eveniment, alertă bază NATO Germania, drone Eurofighter, drone spion baze aeriene, drone spionaj Rusia, hot, Rusia spionaj Europa, spionaj Rusia, spionaj Rusia Germania, spionaj Rusia NATO 
Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Decizia luată de FCSB în privința lui Vlad Chiricheș @ spotmedia.ro

 FCSB a luat o decizie importantă în privința lui Vlad Chiricheș (35 de ani), fotbalist care are din nou probleme medicale. Anunțat titular în victoria cu Qarabag, 3-2 în Europa League, Vlad Chiricheș nici măcar nu a făcut deplasarea....

Radu Drăgușin, integralist în Hoffenheim – Tottenham 2-3: Nota primită și concluzia trasă de englezi @ spotmedia.ro

 Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular și integralist în meciul Hoffenheim – Tottenham 2-3 din etapa a șaptea de pe tabloul principal din Europa League. Tottenham a înscris de trei ori și a învins cu 3-2 pe...

Presa din SUA, despre revenirea Simonei Halep pe teren: „O veste binevenită” @ spotmedia.ro

 Presa din Statele Unite ale Americii a reacționat la vestea că Simona Halep (33 de ani) va reveni pe terenul de tenis la Transylvania Open, în România, la începutul lunii februarie. Simona a primit un wildcard și și-a anuțat...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Tronsonul de autostradă Pitești – Curtea de Argeș, aproape de finalizare. Anunțul directorului CNAIR | VIDEO @PressHub.ro

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a declarat miercuri că secțiunea Pitești – Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) se apropie de finalizare. ‘Secțiunea Pitești – Curtea de Argeș...

E nerealist ca Ucraina să creadă că poate recupera toate teritoriile ocupate de Rusia sau că poate intra în NATO, spune șeful Pentagonului @defapt.ro

Șeful Pentagonului, mesaj tranșant pentru Ucraina. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri, la Bruxelles, că nu este realist ca Ucraina să-și recupereze teritoriile pierdute începând cu 2014 și nici să adere la NATO ca rezultat al...

Mircea Cărtărescu nu a fost acceptat ca membru corespondent al Academiei Române, i-a lipsit un vot @defapt.ro

Mircea Cărtărescu nu a fost acceptat ca membru corespondent al Academiei Române, i-a lipsit un vot, a spus șefa secției de Filologie a Academiei, prof. univ. dr. Rodica Zafiu, pentru Edupedu.ro. În urmă cu doi ani, el era pe...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun