La poalele piramidelor de la Gizeh se înalță un monument uriaș. Este
Marele Sfinx. A fost ridicat de Kefren (Hafra în egipteană), al patrulea faraon
al dinastiei a IV-a din Vechiul Regat al Egiptului Antic.
Deși sfincșii sunt elemente obișnuite în arta egipteană, Marele Sfinx este unul dintre cei mai vechi și incontestabil cel mai mare dintre toți.
Înfățișarea Marelui Sfinx și semnificația lui
A fost realizat în întregime dintr-o stâncă. Statuia are lungimea de 73,5 m și înălțimea de 20 m, și este considerată astăzi o minune a lumii.
Colosul de pe platoul de la Gizeh este o creatură care are capul faraonului Kefren și corpul unui leu.
Sfinxul combină capul, deci inteligența faraonului conducător, cu trupul puternic al leului.
Capul are 6 m înălțime și 4 m lățime; numai ochii au 2 m înălțime. Nasul și barba falsă lipsesc (barba este expusă la Muzeul Britanic din Londra!).
Figura este împodobită cu marama nemes (în fapt, o perucă), iar pe frunte are șarpele uraeus, cobra sacră a lui Amon-Ra.
Ce este, de fapt, Sfinxul? Un bărbat cu corp de leu sau o femeie cu corp de leu? Cum a ajuns Sfinxul un simbol masculin?
Primul sfinx egiptean a fost, paradoxal, o femeie. Corpul era cel al unui leu (însemna, deci, puterea), dar capul era al lui Heteferes a II-a, o femeie din dinastia a IV-a egipteană.
Heteferes a II-a a fost prima femeie celebră din istoria Egiptului, de fapt cea mai puternică femeie din perioada Regatului Vechi, trăind sub 6 faraoni.
Heteferes a II-a era fiica lui Keops și a reginei Meretites, fiind născută în timpul domniei faraonului Snefru, bunicul ei și întemeietorul dinastiei a IV-a (Heteferes I fiind soția acestuia, respectiv mama lui Keops).
Keops a măritat-o pe Heteferes a II-a cu fratele ei, Kawab, cel mai mare fiu al faraonului și moștenitorul acestuia, cu care a avut trei băieți (Duaenre, Kaemsekhem și
Mindjedef), și o fată (Meresankh III), care, mai târziu, se va mărita cu Kefren
(și el un fiu al lui Keops), constructorul Marelui Sfinx.
După moartea soțului ei, Heteferes a II-a s-a recăsătorit cu un alt frate, probabil chiar ucigașul soțului ei, Djedefra, care va deveni faraon după moartea tatălui său, Keops. Heteferes a II-a a devenit astfel regină. Această căsătorie trebuia să consolideze poziția noului faraon. Cei doi nu au avut însă copii.
După moartea lui Djedefra s-a recăsătorit cu Ankhaf, un important membru al dinastiei. Căsătoria fiicei ei, Meresankh III, cu faraonul Kefren, a făcut-o pe Heteferes a II-a soacra faraonului. A murit în vremea faraonului Șepșeskaf (ultimul faraon al dinastiei a IV-a), fiul și succesorul lui Mikerinos, și a avut parte de propria ei mastaba,
dovadă a respectului de care s-a bucurat în timpul vieții.
Statuia lui Heteferes a II-a, sub forma Sfinxului, a fost găsită în piramida lui Djedefra de la Abu Rawash. Ea punea în evidență marea putere pe care a deținut-o Heteferes a IIa.
Cum a ajuns Sfinxul un simbol masculin?
Faraonii dinastiei a IV-a sau remarcat prin expedițiile lor războinice în țările învecinate.
Celebra piatră de la Palermo relatează că faraonul Snefru, fondatorul dinastiei, a jefuit Nubia, de unde s-a întors cu prăzi foarte bogate și cu 7.000 de robi.
Din Libia, același faraon s-a întors cu 11.000 de prizonieri și 13.000 capete de vite. Urmașul acestui rege, Keops, a continuat expedițiile în Sinai și a început exploatarea carierelor de diorit (piatră foarte dură), situate în deșertul nubian.
Acești faraoni fiind atât de puternici, de fapt monarhi absoluți, nu mai vor să mai fie doar ”delegații” zeului Soare, ci chiar zei-pe-pământ, doresc să fie identificaţi cu zeul Ra, iar cultul lor să se identifice cu cel al Soarelui.
Sfinxul, ca simbol masculin, reprezintă o mărturie a acestei schimbări religioase ce a avut loc în timpul lui Kefren și care a deschis, de fapt, și drumul spre supremația zeului soare Ra.
De fapt, câți mari sfincși au fost?
Analizând sistemul credințelor religioase egiptene, istoricul Bassam El Shammaa vine cu o teorie nouă, care a agitat vechile concepții despre Sfinx.
Pornind de la esența dualistă a vechii cosmologii egiptene, El Shammaa susține existența, foarte probabilă, a unui al doilea Sfinx pe platoul de la Gizeh.
El amintește că atotputernicul Atum a dat naștere unui fiu, Șu, și unei fiice, Tefnut, sub formă de leu și leoaică. Egiptologul susține, deci, că ori de câte ori vorbim despre cultul solar trebuie să avem în vedere un leu și o leoaică, față în față.
Cel mai important document în favoarea celor doi sfincși este Stela Visului. El Shammaa subliniază că în Stela Visului, sculptată din ordinul faraonului Tutmes al IV-lea (cca. 1401-1391 î.Chr.), se văd în mod clar … doi sfincși.
Există indicii, în scrierile vechi egiptene, care vorbesc despre un fulger care ar fi lovit Sfinxul, iar specialistul egiptean crede că ar fi fost vorba despre cel de-al doilea Sfinx, care ar fi fost, în cele din urmă, eliminat. Poate în aceste condiții capul Sfinxului rămas ar fi fost reconfigurat cu chipul lui Kefren.
Stela Visului este un document esențial despre alegerea faraonului Tutmes al IV-lea de către … Sfinx.
Stela din pieptul Sfinxului consemnează că în anul 1419 î.Chr. tânărul prinț Tutmes a înlăturat nisipul care înghițise Sfinxul, căci în cea mai mare parte a existenței lui Sfinxul a fost îngropat în nisipul purtat de vânt, nerămânându-i vizibil decât capul. Se pare că au existat cel puțin trei campanii principale de restaurare în antichitate și patru campanii moderne, cea mai recentă fiind încheiată în 1998.
Lucrările de conservare și restaurare ale Marelui Sfinx au reprezentat un proces continuu începând încă din antichitate, probabil din mileniul al II-lea î.Chr., când cultul Sfinxului a fost reînviat. Atunci s-au construit noi temple la nord-est de Sfinx și s-a realizat o capelă între labele lui. Punctul central al acestei capele a fost o stelă înfățișându-l pe faraonul Tutmes al IV-lea înmânând o ofrandă Sfinxului.
Textul descrie cum Sfinxul i s-a arătat în vis tânărului prinț și i-a oferit tronul Egiptului în schimbul curățirii nisipului din jur și a reparării trupului lui: ”Nisipul pustiului înaintează spre mine, mă înghite pustiul în care mă aflu, trebuie să te grăbești să împlinești ceea ce râvnește inima, pentru că eu știu că tu ești fiul meu, ocrotitorul meu. Apropie-te, iată, eu sunt cu tine, eu sunt călăuza ta”
Tema alegerii faraonului de către o zeitate avea, desigur, scopul de a întări domnia viitorului rege, dându-i temelii divine și silind astfel pe toți supușii să-i asculte orbește poruncile.
Viitorul faraon Tutmes al IV-lea a fost fiul lui Amenofis al II-lea, conducător energic și războinic crud, și a devenit rege la 20 de ani.
Textul stelei lui pare să indice că Tutmes al IV-lea nu era menit prin naștere să domnească, căci nu era fiul cel mai mare al lui Amenofis al II-lea. A domnit 10 ani.
Prezența Sfinxului, în calitatea lui de zeu opus zeului Amon din Teba și, deci, puterii clerului din capitala Egiptului, are sensul unei împotriviri a viitorului faraon față de atotputernicia bogatului cler al lui Amon din Teba.
Stela lui Tutmes al IV-lea este dovada restaurării Sfinxului, inclusiv a cultului său religios.
Ca o ”scurtă” încheiere: de ce este disproporționat Sfinxul?
Câteva explicații ar fi următoarele, potrivit celor așternute de prof. Sorin Oane.
Sculptorii antici au fost constrânși de materialul pe care l-au avut la dispoziție
Dimensiunile capului vor fi fost limitate astfel de nodulul natural de rocă din care a fost cioplit, căci Sfinxul a fost construit pe locul unei cariere de piatră și a fost sculptat dintr-o singură bucată de calcar;
Ar fi vorba despre o diferență de conservare
Astăzi, statuia se fărâmițează din cauza vântului, umidității și a poluării din Cairo. Roca moale, care alcătuiește trupul Marelui Sfinx, este în prezent grav alterată. Doar capul acestei sculpturi este relativ bine conservat. Această diferență de conservare este cauzată de straturile geologice distincte în care s-a săpat. Americanul Mark Lehner, cu o experiență de mai bine de 30 de ani în arheologia egipteană, a identificat trei tipuri diferite de calcar pe statuie: roca dură, de bună calitate, din care s-a sculptat capul; straturile moi, în fâșii, din partea de sus a trupului, și stratul de bază casant, bogat în fosile;
Lipsa de experiență a sculptorilor
Din câte se știe, Sfinxul a fost prima statuie sculptată la o scară atât de mare în Egipt și artiștii din acea vreme nu erau obișnuiți să lucreze la o piesă atât de amplă. Proporțiile nepotrivite ale unor statui în mărime naturală din acea perioadă arată că egiptenii nu aplicau încă sistemele de proporționare grafică, utilizate cu atâta succes în sculptura de mai târziu. Sculptorii egipteni preferau să lucreze cu blocuri rectangulare pe care puteau să-și deseneze subiectul și să poziționeze elementele corect bidimensional;
Capul a fost remodelat în timp …
… astfel încât să nu mai înfățișeze chipul unui leu, ci pe cel al faraonului Kefren. În plus, au indicat cercetătorii, pentru egiptenii timpurii leul reprezenta un simbol mult mai puternic al puterii decât orice față umană. Dat fiind că trupul Sfinxului este oricum cel al unui leu, pentru unii oameni de știință este limpede că și chipul său îl înfățișa, la origine, tot pe regele animalelor. În plus, în timpul istoriei timpurii a Egiptului, leii chiar trăiau în Gizeh și în zonele învecinate.
Sursa: POVESTEA MARELUI SFINX, SORIN OANE (Profesor, doctor în istorie, Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” – RâmnicuVâlcea; e-mail: oanesorin@yahoo.com.)