Salut Gabi și mulțumesc pentru timpul acordat. Aș dori să aflu, în măsura în care se poate, ce nu a funcționat, din punctul tău de vedere, în procesul de fuziunea a celor 2 partide membre a Alianței 2020.
1. Nu cunosc toate detaliile pre-fuziune, sincer să-ți spun. PLUS s-ar fi vrut a fi, în opinia mea, o alternativă la vechea clasă politică. Știu că sună putin…plastic această sintagma (“alternativă la vechea clasă politică”) dar s-ar fi vrut a fi chiar o speranță de a scăpa de sinecuri, “penali în funcții publice”, “județe la stăpân” (a fost proiect marca PROTV care a scos la iveală cum baronii locali administrează județele ca pe propriile moșii), o speranță la o “Romănia fără ho-ho-ho!” :). Pe 1 februarie 2021 mi-a fost acceptată adeziunea și mai apoi am constatat că fuziunea cu USR era doar o chestiune de timp. Crezi că ar fi fost mai bine, în mod special pentru PLUS, dacă Alianța si-ar fi continuat parcursul o perioadă de încă, să zicem “n” luni/ani pentru ca cele 2 echipe sa se sudeze și mai apoi să se realizeze fuziunea?
Gabriel Păunică: Am crezut întotdeauna că e o soluție mult mai bună să fie păstrate ambele partide, chiar dacă lucrurile ar fi mers bine. Opinia publică nu făcea diferența însă în spate noi ne-am fi putut separa oricând dacă lucrurile mergeau prost. Însă sunt sigur că și pe o astfel de variantă ar fi fost probleme după alegeri, că oamenii s-ar fi certat ca acum și ar fi fost extrem de greu să “imparțim” câștigul electoral. Deși PLUS a părut un nume foarte bun inițial, alăturat unei alianțe ar fi sunat întotdeauna ca ceva extra, nu ca un al doilea partid cu propria identitate. Nu a vâzut nimeni asta de la inceput, nu imi amintesc să fi sesizat cineva aspectul asta.
2. La alegerile interne desfășurate în 2021 au fost raportate fraude în mai multe județe. Circulau voci care spuneau că USR-iștilor le-ar fi fost frică ca nu cumva PLUS-iștii să le “fure” funcțiile de conducere (în birourile locale și județene). Alte voci spun că de fapt ar fi fost invers. Ce voci circulau prin structurile superioare ale aprtidului, dacă ai putea sa ne spui?
Gabriel Păunică: Nu există o organizație superioară ci doar forul conducator numit Consiliul National din care făceau parte președinții de județ și câteva funcții “naționale”, gen Dacian, coordonatorii regionali, etc. În CN discuțiile au fost simple și directe: nu îi lasați să vă fure. Nu s-a pus problema să furăm noi ceva, ci doar să nu ii lăsăm să ne fure. Cum? Asta depindea de la județ la județ, fiind foarte usor unde PLUS era mult mai mare și mai greu unde organizațiile erau proporționate invers.
La Dolj cred ca a fost excepția, unde eu am spus ca eu nu am intrat in politica să mă lupt cu usr-iștii. A existat o “luptă” continua cu ei în anii de colaborare pe subiecte nejustificate și am crezut ca se poate și altfel.
Am intrat în politică să arăt că se poate și altfel: am propus să colaborăm cu ei, indiferent cine sunt ei, să ii luăm așa cum sunt până ajungem sa fim o singură organizație. Mi-am asumat că e posibil să nu meargă și mulți m-au considerat naiv.
Nu cred că e cuvantul potrivit dar nu aș fi dat 2 bani pe o organizație clădită pe cearta. Probabil am și fost scâbit de tot ce era în țară. Drept dovada, am și plecat, nu cred că au nici cea mai mică urmă de bună intenție cei care sunt în USR acum.
3. Perfect de acord cu tine și cred că mulți cei care s-au alăturat PLUS au făcut-o pentru că au fost scârbiți de tot ce era în țară. Nu că acum situația ar fi alta. Circulau zvonuri în acea vreme că partizanii echipei Barna ar fi organizat alegerile astfel încat, la Congresul care urma să valideze noul statut și noua conducere din Biroul Național al noului partid, să fie delegați numai membri USR care să voteze conform cu viziunea Echipei Barna de a “reforma” partidul. Au fost trimise la centru sesizari de fraudare, organizare deficitară etc dar care nu au fost luate în calcul. Cum s-a perceput situația aceasta în CN?
Gabriel Păunică: Exact așa cum a fost. Se știa de ea, toată lumea a știut. Practic indiferent că erau aleși sau nu, ex-plușii au avut de ales: fie au plecat fie s-au dat cu USR, lucru vizibil și la Dolj. Asta a inceput înainte de alegerile interne, când au început să se formeze găști.
4. Cunoaștem cu toții că, deși Președintele USR PLUS a fost ales prin votul tuturor membrilor și că, după confirmarea investirii domnului Dacian Cioloș în funcția de reformator al partidului, cu toții ne-am fi așteptat (cel puțin noi cei din PLUS) la trecerea la un nou nivel al Alianței (sau, mai bine spus, la resetarea noului partid), echipa din BN a domnului Dan Barna, superioară ca număr de membri celeilaltei parți a BN-ului formată din membri ex-PLUS, a preferat să blocheze auditul extern și măsurile propuse de noul Președinte și să apeleze la metode pe care cu toții le cunoastem că ar aparține vechilor clase politice (metoda “pumnul în gură” – excluderi, suspendări), metode ce au avut ca scop să bage frica în membrii care au ales să nu mai tacă și să ascundă sub preș ce s-a întamplat la alegerile intrene și la modul de conducere a partidului. Astfel au plecat foarte mulți membri iar alții au fost suspendați. Astfel “noul” partid a ajuns să piardă și la capitolul incredere. Am asteptat cu toții un semn din partea conducerii PLUS vis-a-vis de fraudele și de cele mai sus menționate. De ce nu au venit?
Gabriel Păunică: El a fost ales presedinte, nu investit “reformator”. Pentru că nu avea majoritate în BN, nicio decizie ce a plecat de la ideile lui nu a trecut în BN. De aici și demisia din funcția de președinte al partidului.
5. Ai fost ”pro” sau ”împotriva” fuziunii USR cu PLUS?
Gabriel Păunică: Impotriva. Am greșit însă că nu am facut lobby pentru asta. Am gândit însă: cine sunt eu să cred că e mai bine ca mine decât Dacian care avea ceva experiență? Când ne-a prezentat noua ideea, avuseseră loc discuții cu omologii din USR (Barna) și îi convinsese deja pe câțiva apropiați (cei din BN-ul PLUS).
6. Au exista mai multe tabere În USR? Dacă ”Da”, care a fost cea mai vocală?
Gabriel Păunică: Au fost întodeauna mai multe tabere. Cred că se formeaza în orice partid odată cu trecerea timpului. Nu imi este clar ce ar însemna vocală. USR e prin definiție foarte vocal, s-a format în stradă, la proteste. Cred că e principalul defect al partidului, sunt o grămadă de oameni nemultumiți, cu foarte puține lucruri în comun.
7. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, ai schimba ceva? Crezi ca dacă ai fi procedat altfel ca Președinte PLUS Dolj, ai fi reușit să porți negocieri cu USR, dacă acestea ar fi adus liniște la nivel local? Crezi ca ar mai fi existat suspicinile de fraudare a alegerilor interne?
Gabriel Păunică: Este evident că în orice domeniu experiența înseamnă să ai senzația că ai învațat ceva. Bun sau rău, doar timpul poate dovedi. Negocieri înseamna să porți discuții cu cineva și folosind argumente să faci niște alegeri, echilibrate, balansate între părți. Când una din părți vine la discuții cu mentalitate de 3:1, când nu contează argumentele ci doar dorința lor ca nu cumva să primească alții ceva din ce “li se cuvine”, nu există negocieri ci dar o lungă ceartă care nu duce decât la ce avem acum.
Da, aș face 2 lucruri diferit:
1. Aș fi vocal împotriva fuziunii, chiar până la scindare.
2. Aș accepta negocierea de colaborare doar la nivel național (nu poți face negocieri cu toată țara la masă), și aș seta reguli clare care să se aplice peste tot. Asta ne-ar fi pus în situatia în care în teritoriu nu avem ce să comentăm, luam lucrurile ca atare și mergeam înainte. Nu ne certam, nu ne dădeam în cap. Așa a fost la europarlamentare și a funcționat (Dolj a fost dat exemplu).
Din pacate, forma de organizare a USR cu filiale independente (practic fiecare filială este un partid), nu permite asta.
8. Cred că ar fi fost mai bine așa. Ai putea să îmi spui dacă ai auzit de noul proiectul REPER? Ce părere ai despre acesta? Crezi ca va avea șanse de a se face auzit, mai mari decat PLUS?
Gabriel Păunică: Sunt membru REPER. E prea la început ca să am o părere. Nu cred că se poate vorbi de șanse. PLUS a avut o conjunctură istorică, am spus de câteva ori de-a lungul timpului: NU a existat mișcare politică în Europa ultimului secol care să strângă peste 30000 de oameni într-o săptămână. Mișcări comparabile au fost în Italia unde M5 parcă a strâns 5000 de oameni și a fost considerată de senzație. Nu ai cum sa repeți voit o astfel de conjunctură. Ea poate să apară dar nu cred că poți controla. Sincer eu nu văd conjunctura favorabilă, însă sunt dispus să dau o șansă REPER pe termen lung, pentru a nu sta cu mâinile în sân și să asist la apariția unui Dragnea, Iordache, Mitralieră, Dăncilă, etc.
9. Ai spui că ”a fost o confunctură istorică” și că ”NU a existat mișcare politică în Europa ultimului secol care să strângă peste 30000 de oameni într-o săptămână”. 30000 de oameni într-o sămptămână este ceva ”UAU!”. Însă crezi că acest volum mare ar fi putut avea legătură cu bine-cunoscuta tehnică a ”autobuzelor”? Au fost suspectate în PLUS Dolj autobuze aduse pentru a favoriza fuziunea cu USR în interesul Echipei Barna? Dacă îmi aduc aminte circulau voci care spuneau ca rude a membrilor din USR au fost acceptate ca membri în PLUS.
Gabriel Păunică: Nu, nu se poate pune problema. Nu era încă înființat PLUS ca partid la acel moment și prima fază (care a încurajat crearea PLUS) a fost crearea unei platforme online în care lumea s-a înscris și astfel s-a ajuns la așa cifre. Nu au fost autobuze acolo pentru ca ele nu ar fi avut un scop. Nu s-a știut că se ajunge la partid, oamenii s-au inscris pentru a-și oferi ajutorul și expertiza, nu pentru a vota ceva (acesta este scopul autobuzelor).
10. Tot referitor la AUTOBUZE, crezi ca acestea ar fi putut contribui, dacă au existat bineinteles, la posibila sabotare a inființării filialei PLUS Craiova? Pentru că, din câte știu, filiala PLUS Craiova a fost înființată cu puțin timp înainte de realizarea de facto a fuziunii. Sau întrebarea mai potrivită ar putea fi: Au existat tendințe de sabotare? Știu că nu au votat foarte mulți membri în acel moment. Nu au stiut? Li s-a impus sau promis ceva?
Gabriel Păunică: Ca sa răspundem corect ar trebui să întelegem că fuzionau 2 partide organizate complet diferit. PLUS a încercat un model revoluționar în politica românească în care filialele mici să nu fie dezavantajate de faptul că au un număr mai mic de membri, și pornind de la asta aproape de momentul fuziunii nu aveam filiala locală la nivelul municipiului Craiova.
Nimeni nu a dorit să înființeze filială pentru a nu avea motive de disensiune, pentru a evita lupte interne, șamd. Nefiind partid parlamentar la acel moment, orice resurse administrative pentru susținerea filialelor contau, deci chiar nu se justifica. Singurul motiv pentru înființarea ei în ultimul moment înainte de fuziune a fost acela prin care organizatoric să oferim membrilor PLUS aceleași drepturi la momentul fuziunii.
Protocolul a presupus conducere prin copreședinți iar lipsa unei filiale ar fi însemnat conducere (organizarea primelor alegeri comune) doar de către președintele filialei Craiova a USR. Personal consider că a fost o scăpare a protocolului de fuziune acest detaliu și atunci când organizezi alegeri doar ca să te afli în treabă, fără un scop clar al acelei organizații, fără să dai șansa celor aleși să aibă o minima experiență în funcție, nu ai cum să te ferești de oportuniștii care poate au vazut în situația aia o portiță de promovare personală rapidă.
Nu știu dacă au fost autobuze dar bisericuțe sigur au fost și nu cred ca e anormal ca un candidat să își strângă adepți dintre membri. Evident, în toată această situație sunt avantajați unii membri și de obicei sunt avantajați cei care au fost mai vizibili în timp, cei care au câstigat într-un fel sau altul încrederea. Cred că participarea la vot a fost în limita statutului și asta se datorează doar faptului că nu avea un scop clar ca organizație.
Sunt convins că unii au votat nu pentru calitatea oamenilor ci pentru interese însă, uitându-mă în urmă, nu aș putea spune că rezultatul votului a influențat semnificativ ceea ce a urmat.
11. Sărim de la una la alta: ce crezi ca nu ar trebui sa faca REPER pentru a nu repeta eșecul numit PLUS?
Gabriel Păunică: Fuziuni. Dacă vrem să fim o alternativă, nu trebuie să facem fuziuni indiferent de situație. Și în cele mai grele condiții trebuie să ne zbatem să ne continuăm existența.
12. Ce crezi că ar trebui să facă REPER pe plan local pentru a se face auzit, pentru a intra în inimile cetățenilor, pentru a deveni o alternativă la politica pe care o duc în ziua de azi partidele în județul Dolj, pentru a prinde locuri măcar în CL? La urma urmei de a capitaliza imagine căci asta contează pentru un partid, nu?
Gabriel Păunică: Sa aiba o doctrina în adevăratul sens al cuvântului. Să o urmeze și să construiască o politică de aderare care să aibă la bază doctrina. Așa, oamenii au ceva în comun și în momente în care nu au funcții sau în momentele în care există tot felul de discuții interne. Și soluțiile propuse vor avea aceeași bază comună și evităm diverse lucruri cu care o parte a partidului nu se regăsește. Atragerea unor personalități (evident care sunt în linie cu doctrina) poate arăta seriozitate la nivel de organizație. Sunt multe lucruri mărunte făcute greșit la începutul PLUS și pe care le putem face mai bine.