Sunday, April 20, 2025

Mega, preotul Moscovei, reținut pentru că și-ar fi înscenat incendierea propriei mașini. Complicele său i-ar fi dat foc într-o parcare supravegheată video @defapt.ro

Ciprian Mega, preotul Moscovei, a fost reținut, azi, pentru că și-ar fi înscenat incendierea propriei mașini. Preotul-regizor Ciprian Mega și-a dus recent filmul la Festivalul Internațional de la Moscova, unde s-ar fi întâlnit cu Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, dar și cu Vladimir Putin, potrivit propriilor afirmații. El este un susținător al lui Călin Georgescu. Citește și: Șoșoacă a luat cu asalt CCR, dar principalul atac a fost asupra casetelor cu mâncare: „Ciorbică de perișoare…Ce mai avem pe aici? Brânzică, prăjituri” Preotul Moscovei, reținut pentru că și-ar fi înscenat incendierea propriei mașini Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a dispus, luni, reţinerea pentru 24 de ore a preotului regizor Ciprian Mega, acesta fiind cercetat penal în legătură cu infracţiunea de complicitate la distrugere, în legătură cu incendierea unei maşini, potrivit unor surse judiciare. Totodată, în acelaşi dosar mai este cercetat şi un al doilea bărbat, pentru complicitate… Read More
Categorie: Eveniment, Ultima oră, biserica rusa, ciprian mega, incendiata, masina, preotul moscovei, putin, regizor 
Sursa: defapt.ro

Din aceeași categorie

Parlamentul de la Kiev nu e de acord ca alegerile prezidențiale să aibă loc doar după ce va fi pace @defapt.ro

Parlamentul de la Kiev nu este de acord ca alegerile prezidențiale să aibă loc doar după ce va fi pa... Read More Categorie:   Sursa: DeFapt.ro

Trump aprofundează relația cu Putin: promite "dezvoltare economică" între SUA și Rusia @defapt.ro

Trump aprofundează relația cu Putin: acum promite "tranzacții majore de dezvoltare economică" între ... Read More Categorie:   Sursa: DeFapt.ro

Ucraina trebuie să-și refacă integritatea teritorială, potrivit unei rezoluții ONU. SUA s-au opus @defapt.ro

Ucraina trebuie să-și refacă integritatea teritorială, potrivit unei rezoluții adoptate de Adunarea ... Read More Categorie:   Sursa: DeFapt.ro
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

CUM SE FACE #3 – O societate mai bună prin petiții online @recorder.ro

În acest episod, Elena Calistru îi are invitați pe Roxana Pencea și pe Tudor Brădățan, fondatori ai comunității Declic. Declic este o comunitate online de peste 1 milion de membri, care creează petiții și pune presiune pe autorități pentru...

Relația jurnalism – activism civic. Dezbatere Context.ro, News&Spice, PressOne.ro, Politică la Minut și Activewatch. Liana Ganea: Noi toți căutăm adevărul. În schimb, scopurile...

De ce e important jurnalismul și cum pot colabora ziariștii cu activiștii civici, mai ales atunci când în joc se află chiar viitorul democrației? Am încercat să răspundem la această întrebare marți seară, alături de Emilia Șercan (PressOne), Attila...

Anonimii care varsă bani în publicitate electorală pe rețele sociale. Zeci de mii de euro cheltuiți în patru luni @context.ro

Context.ro a identificat mai multe pagini de Facebook care au plătit zeci de mii de euro pentru publicitate politică pe Meta. Read More Categorie: Featured, Investigații, campanie electorala, facebook, prezidentiale, reclame facebook  Sursa: context
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun