USR nu a participat luni seară la negocierile programate pentru ora 18.00, pentru formarea viitorului guvern. Întâlnirea dintre ceilalți membri ai coaliției pro-europene, PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a durat circa o oră și jumătate și s-a încheiat fără nicio concluzie sau avans în discuții. Decizia USR de a nu participa a fost luată în ședința Biorului Național al formațiunii. Potrivit unui comunicat al partidului, formațiunea a decis să nu discute împărțirea funcțiilor într-un nou guvern fără să existe un plan agreat care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat. Într-un comunicat comun, PSD și PNL au anunțat că o majoritate pro-europeană largă e în interesul național, dar că noul guvern poate avea o majoritate în Parlament și fără USR. Read More
Categorie:
Sursa: Digi24