Tuesday, May 6, 2025

Incendiu într-o garsonieră din Slatina | Focul a fost stins, iar persoanele evacuare se pot întoarce în bloc @europafm

Un incendiu s-a produs luni dimineaţa într-o garsonieră situată la al patrulea etaj al unui bloc de locuinţe din Slatina, 12 persoane fiind evacuate din imobil, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Incendiul, care a cuprins mobilierul şi alte materiale combustibile din locuinţă, a fost localizat de pompieri. Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 57 de ani, a suferit un atac de panică, fiind monitorizată de un echipaj medical prezent la intervenţie. Femeia ar fi observat incendiul în faza de dezvoltare, însă nu a reuşit să-l stingă. Ea a ieşit din locuinţă şi a solicitat ajutor apelând la 112, notează Agerpres. Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială pentru victime… Read More
Categorie: Știri, bloc, evacuare, garsoniera, incendiu, slatina 
Sursa: Știri – Europa FM

Din aceeași categorie

Roberta Flack, cunoscută pentru melodia „Killing Me Softly With His Song”, a murit la vârsta de 88 de ani | VIDEO @europafm

Roberta Flack, cântăreața și pianista câștigătoare a premiului Grammy, cunoscută pentru melodia „Killing Me Softly With His Song” a murit la vârsta de 88 de ani. A devenit una dintre cele mai importante artiste ale anilor 1970 datorită stilului...

Emmanuel Macron, în vizită la Washington pentru discuții cu Donald Trump privind situația Ucrainei | AUDIO @europafm

Emmanuel Macron se află în vizită la Washington pentru discuții cu Donald Trump privind situația Ucrainei, după ce președintele american a spus că europenii și liderii de la Kiev nu vor fi acceptați la masa negocierilor pentru pace. https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2025/02/24feb-18-Iorgu-Relat-Macron-la-Casa-Alba-–-PT-JURNAL.mp3...

Grecia: Coșul de cumpărături este mai ieftin comparativ cu alte 7 țări europene | AUDIO @europafm

În Grecia, coșul de cumpărături este mai ieftin ca în alte șapte țări europene – cu până la 39 la sută. Comparativ cu România, cumpărăturile din magazinele grecești costă mai puțin cu 5 procente. Sunt datele publicate de un...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Ce s-a întâmplat în dosarul interlopilor din „Frăția”, apărați de actualul ministru al Justiției @ stiricraiova.ro

Două instanțe trebuie să se pronunțe în curând în dosare penale ale unor personaje din lumea interlopă, apărate în trecut de avocatul Radu Marinescu, actualul ministru al Justiției. Unul dintre ele este celebrul dosar „Frăția” – judecat la Tribunalul Timiș, în care...

MINA Pop-Up va lansa spectacolul imersiv „Cosmos – Descoperă tainele universului” și show-ul educațional „Dinozaurii: o călătorie în lumea preistorică” @ stiricraiova.ro

MINA Pop-Up va aduce o experiență deosebită pentru pasionații de explorare cosmică, începând cu 10 mai, prin lansarea spectacolului imersiv „Cosmos – Descoperă tainele universului”. „Cosmos” va oferi publicului o bogăție de informații despre structura și caracteristicile planetelor, sunetele...

Comportamentul inautentic de pe rețele nu a fost combătut suficient, este nevoie de mai multă transparență din partea autorităților – concluziile misiunii OSCE după...

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este o organizaţie interguvernamentală care promovează securitatea prin măsuri politice, economice şi umanitare. ODIHR (Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului) este structura OSCE responsabilă cu monitorizarea alegerilor, protecția drepturilor...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun