Într-o localitate mică, aflată într-un județ din România, este așteptată o investiție gigant. Va fi cel mai mare obiectiv industrial de acest fel din Uniunea Europeană și va duce la crearea a sute de locuri de muncă. Investiție de amploare, de aproape 1,5 miliarde de euro, într-un județ din România Este vorba despre centrala electrică Mintia, care va fi construită în comuna Vețel, din județul Hunedoara. Valoarea investiției se ridică la aproape 1,5 miliarde de euro. Recent, administrația locală a acordat autorizația de construire, iar proiectul va intra în linie dreaptă. Termenul de execuție este de 36 de luni din momentul în care va fi dat startul lucrărilor. Anunțul a fost făcut de senatorul PNL, Călin Marian, fostul prefect al județului Hunedoara. „Facem paşi siguri pe drumul spre dezvoltare în domeniul energetic, iar realizările recente confirmă angajamentele asumate. Un exemplu elocvent în acest sens este centrala în cogenerare de la… Read More
Categorie: News, investitii, Județul Hunedoara
Sursa: Fanatik.ro
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă @Fanatik.ro
Din aceeași categorie
Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.
Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.