Un jandarm a ajuns la spital, în comă, după ce s-a încăierat cu un coleg, marţi noapte, într-un local din Bucureşti. ”Confirmăm faptul că cele două persoane sunt cadre militare ale Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Aceştia se aflau în timpul liber, iar în urma unui conflict iscat între aceştia, în data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 01:00, unul dintre jandarmi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat şi internat la spital”, a transmis, miercuri, Jandarmeria Bucureşti. Sursa citată a prfecizat că s-au dispus verificări cu privire la contextul producerii incidentului, pentru stabilirea cauzelor acestuia şi luarea măsurilor legale care se impun. ”În prezent, cercetările sunt desfăşurate de către organele de poliţie, urmând a fi sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti pentru… Read More
Categorie: Actualitate, jandarmi incaierare restaurant bucuresti
Sursa: GAZETA de SUD