Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant. Se servește de neatenția sau de complezența noastră, cât și de complicitatea „organelor”. Mulți ani după 1989 am fost predominant și, uneori, obsesiv și unilateral, anticomuniști. Mult mai superficial antitotalitari. Și aproape deloc (cu unele excepții notabile) antifasciști. Era de înțeles, până la un punct: România se eliberase de un regim comunist dur, nu de unul fascist, chiar dacă acesta avea particularitățile lui „național-comuniste”. Apoi, continuitatea PCR în noul PSD (indiferent de denumirile luate în diferite perioade), cel care a condus destinele țării în cea mai mare parte a perioadei scurse… Read More
Categorie: Opinii, Subiectiv, comunism, fascism
Sursa: PRESShub
