Saturday, December 28, 2024

Atacul hibrid asupra României a fost o surpriză. De ce nimeni nu a fost pregătit? @ spotmedia.ro

 În după-amiaza zilei de 12 martie, din senin, Klaus Iohannis vine la tribuna Palatului Cotroceni și anunță că „am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO”. Declarația sa a provocat șoc, neîncredere și uimire, fiind percepută ca bizară, mai ales că Mark Rutte, pe atunci încă prim-ministrul Olandei, primise susținerea pentru această poziție din partea Franței, Germaniei, Marii Britanii și SUA. „Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte…, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”, a mai declarat Klaus Iohannis. În opt luni, președintele care declara că înțelege profund provocările cu care se confruntă NATO a ratat obținerea oricărei poziții în structurile de conducere euro-atlantice, a compromis procesul electoral din România în urma unui atac hibrid declanșat de o entitate străină, iar țara noastră a devenit o vulnerabilitate NATO pe flancul estic al alianței în contextul grav al războiului din Ucraina. România este o țară stabilă, o țară solidă și sigură! Direcția europeană rămâne singura…   Read More

Categorie: Opinii și analize, Călin Georgescu Rusia, Călin Georgescu TikTok, Klaus Iohannis NATO România, Marcel Ciolacu premier, Rusia război Ucraina, Rusia România război hibrid, Strategia Națională de Apărare 

Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Burduja spune că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM va ajunge, cel mai probabil, pe masa CSAT @ spotmedia.ro

 Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în...

Guvernul a prezentat pe ce s-au dus banii 2024 și a anunțat că vor dispărea facilitățile existente, începând cu cele din sectorul IT @...

 Confederaţiile sindicale şi-au exprimat sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, nemulţumirea faţă de „ordonanţa trenuleţ”, existând temeri că de fapt se reduc veniturile, nu numai se îngheaţă, potrivit reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia. De...

Erupția unui vulcan în urmă cu 200 de ani a schimbat lumea. Se va întâmpla din nou, iar omenirea nu este pregătită @ spotmedia.ro

 La mai bine de 200 de ani de la erupția vulcanică care a schimbat lumea, oamenii de știință avertizează că va avea loc un fenomen similar, iar omenirea nu este deloc pregătită. Erupția Muntelui Tambora din Indonezia în 1815,...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Moment fabulos pentru fiica lui Andrei Nicolescu! A cântat de Crăciun în fața Papei Francisc: “A fost wow!”. Video @Fanatik.ro

Deși la începutul anului Andrei Nicolescu a trăit momente grele la Dinamo, la sfârșitul lui 2024 acesta are doar motive de bucurie. După ce „câinii roșii” au impresionat în Superliga, fiica oficialului dinamovist a avut parte de un moment...

Ange Postecoglou, în pericol să fie dat afară de la Tottenham! Ultimatum pentru antrenorul care l-a adus pe Radu Drăgușin la Spurs @Fanatik.ro

Ange Postecoglou (59 de ani), antrenorul care l-a adus pe Radu Drăgușin (22 de ani) la Tottenham, riscă să fie dat afară! Spurs a ajuns pe locul 12 în Premier League, după patru înfrângeri în ultimele cinci întâlniri din...

Ce s-a ales de cei 53 de jucători care au retrogradat Dinamo. Unii s-au lăsat de fotbal, alții nu au echipe de luni de...

Dinamo e la un punct de primul loc în SuperLiga, însă să nu uităm faptul că „alb-roșii” au retrogradat pentru prima oară în istorie cu doar doi ani în urmă. FANATIK a analizat parcursul tuturor celor 53 de jucători...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun