Thursday, April 17, 2025

Cum se va schimba zborul cu avionul în 2025 (Video) @ spotmedia.ro

 Intrăm cu pași siguri într-o nouă eră a călătoriei cu avionul, condusă de inovații și încercări care păreau imposibile sau, în cel mai bun caz, foarte puțin probabile în urmă cu doar câțiva ani. La aproape cinci ani de la impactul devastator al pandemiei de Covid asupra industriei aeriene, optimismul a revenit în acest sector, iar 2025 va aduce o serie de schimbări care vor transforma și mai mult călătoriile cu avionul. CNN prezintă principalele schimbări care vor avea loc anul viitor în transportul aerian. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea: Rute noi-nouțe care vor conecta și mai multe continentele În 2025 companiile americane vor lansa noi rute de zbor peste Atlantic. Delta a anunțat în septembrie că în vara anului viitor va opera cele mai multe curse transatlantice din istoria sa, cu un vârf de 700 de zboruri pe săptămână către 33 de destinații europene. United Airlines…   Read More
Categorie: Economie, avioane 2025, avion 2025, schimbări avioane, schimbări avion, schimbări zbor avion, tendințe 2025, tendințe avioane 2025, transport aerian 2025, zbor 2025, zbor avion, zbor avion 2025, zboruri 2025, zboruri avioane 
Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Moment tensionat la Casa Albă: Macron îl întrerupe pe Trump pentru a-l corecta. Liderul SUA refuză să spună că Putin e dictator @ spotmedia.ro

 Moment tensionat între președintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă. Macron s-a văzut nevoit să-l întrerupă din discurs pe Trump pentru a corecta o afirmație greșită referitoare la sprijinul financiar al Europei pentru...

Horoscop zilnic: 25 februarie @ spotmedia.ro

 Berbec Astăzi poți visa cu ochii deschiși la realizarea unor planuri, alături de prieteni. În preajma ta pot veni oameni progresiști care să-ți ofere idei inovatoare și soluții viabile pentru situațiile în care te afli. Totuși, nu pleca urechea...

Recorder dezvăluie că și Anca Alexandrescu a zburat cu Nordis. Cum se apără portavocea lui Georgescu @ spotmedia.ro

 Anca Alexandrescu este subiectul unei noi investigații realizate de Recorder în legătură cu scandalul Nordis. Un raport recent al ANAF despre activitatea grupului imobiliar Nordis a dezvăluit cheltuieli controversate legate de vacanțele plătite de firma Hathor Trading Estate SRL,...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Relația jurnalism – activism civic. Dezbatere Context.ro, News&Spice, PressOne.ro, Politică la Minut și Activewatch. Liana Ganea: Noi toți căutăm adevărul. În schimb, scopurile...

De ce e important jurnalismul și cum pot colabora ziariștii cu activiștii civici, mai ales atunci când în joc se află chiar viitorul democrației? Am încercat să răspundem la această întrebare marți seară, alături de Emilia Șercan (PressOne), Attila...

Anonimii care varsă bani în publicitate electorală pe rețele sociale. Zeci de mii de euro cheltuiți în patru luni @context.ro

Context.ro a identificat mai multe pagini de Facebook care au plătit zeci de mii de euro pentru publicitate politică pe Meta. Read More Categorie: Featured, Investigații, campanie electorala, facebook, prezidentiale, reclame facebook  Sursa: context

Nemții de la Rewe au primit autorizația de construire pentru noul magazin Penny din Craiovița @ stiricraiova.ro

Compania Rewe Projektenwicklung România, divizie imobiliară a grupului Rewe din Germania, care deține lanțul de magazine Penny, a obținut autorizația de construire pentru un nou magazin, în Cartierul Craiovița Nouă. Amplasamentul este un teren de circa 7.500 mp, situat...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun