Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiilor Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, a declarat că problemele care există la început de an în farmacii duc la discontinuităţi în privinţa unora dintre medicamentele clasice pentru toate categoriile de afecțiuni. „Ca în fiecare an, sunt două probleme. De obicei, marile firme, producătorii, îşi fac necesarul pentru un an şi asta înseamnă că la sfârşitul anului acele depozite de medicamente care erau venite în ţară se termină. Până în ianuarie, ei nu pot face comenzi noi, deci asta înseamnă că undeva din decembrie până la mijlocul lui ianuarie sunt foarte multe medicamente lipsă. A doua problemă este cu întârzierea plăţilor. Sunt multe farmacii care sunt blocate la distribuitor, deoarece nu au primit banii nici în luna decembrie pentru programele naţionale. Aici vorbim despre medicamentele scumpe”, a explicat Beatrice Speteanu, pentru News.ro. Pe lângă toate acestea, spune ea, mai sunt clasicele lipsuri, medicamentele deficitare… Read More
Categorie: Social, avertismente ozempic, farmacii lipsă medicamente, farmacist lipsă medicamente, medicamente boli autoimune, medicamente diabet, medicamente farmacii, medicamente lipsă, medicamente onvologie, medicamente slăbit, Ozempic diabet, Ozempic indisponibil România, Ozempic medicament pierdere greutate vise, Ozempic medicament slăbit, România medicamente, trafic Ozempic
Sursa: spotmedia.ro
Farmacist: Lipsesc medicamentele clasice pentru diabet, boli cardiovasculare, oncologie, boli autoimune @ spotmedia.ro
Din aceeași categorie
Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.
Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.