Wednesday, February 12, 2025

Foarte aproape de un armistițiu Israel-Hamas. 33 de ostatici eliberați în prima fază @ spotmedia.ro

 Președintele american, Joe Biden, a afirmat luni, că un acord de armistițiu în Gaza între Israel și Hamasul palestinian este „pe punctul” de a fi încheiat. „Suntem pe punctul de a vedea o propunere, pe care am prezentat-o în detaliu în urmă cu câteva luni, concretizându-se în sfârșit”, a declarat președintele american în timpul unui discurs la Departamentul de Stat despre bilanțul său diplomatic, afirmând că administrația sa lucrează „de urgență la încheierea acestui acord”, cu o săptămână înainte de a preda mandatul lui Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres. Liderul de la Casa Albă a indicat că va discuta „în curând” cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, după ce a avut deja conversații cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, luni, și cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, duminică. Egiptul și Qatarul joacă rolul de mediator în discuțiile indirecte care vizează eliberarea ostaticilor deținuți în Fâșia Gaza. Un eventual…   Read More
Categorie: Eveniment, acord armistițiu Israel Hamas, acord Israel Hamas, condiții acord Israel Hamas, ostatici Israel Hamas eliberați 
Sursa: spotmedia.ro

Din aceeași categorie

Decizia luată de FCSB în privința lui Vlad Chiricheș @ spotmedia.ro

 FCSB a luat o decizie importantă în privința lui Vlad Chiricheș (35 de ani), fotbalist care are din nou probleme medicale. Anunțat titular în victoria cu Qarabag, 3-2 în Europa League, Vlad Chiricheș nici măcar nu a făcut deplasarea....

Radu Drăgușin, integralist în Hoffenheim – Tottenham 2-3: Nota primită și concluzia trasă de englezi @ spotmedia.ro

 Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular și integralist în meciul Hoffenheim – Tottenham 2-3 din etapa a șaptea de pe tabloul principal din Europa League. Tottenham a înscris de trei ori și a învins cu 3-2 pe...

Presa din SUA, despre revenirea Simonei Halep pe teren: „O veste binevenită” @ spotmedia.ro

 Presa din Statele Unite ale Americii a reacționat la vestea că Simona Halep (33 de ani) va reveni pe terenul de tenis la Transylvania Open, în România, la începutul lunii februarie. Simona a primit un wildcard și și-a anuțat...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Fondurile europene din Buget, bomba cu efect întârziat. Deficit real peste 9% sau TVA 24%? @PressHub.ro

Săptămâna trecută a fost a bugetului. Un simulacru de dezbateri, de altfel pe măsura cifrelor și angajamentelor lui Ciolacu. Citind declarațiile celor din coaliția de guvernare, că este echilibrat, prudent, că reduce deficitul bugetar, culmea fără să crească taxe,...

Zelenski insistă că Ucrainei nu i se poate garanta securitatea doar de către UE, SUA trebuie să fie parte din plan @defapt.ro

Zelenski, deschis negocierilor sub egida SUA. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este pregătit pentru un „schimb” de teritorii cu Rusia, dacă negocierile de pace vor fi mediate de Statele Unite. Într-un interviu acordat The Guardian, liderul...

Grupul infracțional constituit de Laura Vicol și-a început activitatea din 2018, doi ani înainte ca PSD să o facă deputată – judecător @defapt.ro

Grupul infracțional constituit de Laura Vicol și-a început activitatea din 2018, doi ani înainte ca PSD să o facă deputată și trei ani înainte ca Marcel Ciolacu să o propună președinte a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, arată judecătoarea...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun