Administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor reduce iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%, vor deconecta vitrinele, iluminatul decorativ și vor limita funcționarea scărilor rulante, se arată într-o decizie adoptată vineri în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, vineri, în contextul stării de urgență, o serie de măsuri care vor asigura continuitatea aprovizionării consumatorilor cu energie electrică și controlul tuturor proceselor în acest scop. Astfel, pentru a reduce consumul de energie, începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor limita iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%, vor deconecta vitrinele, iluminatul decorativ, vor limita funcționarea scărilor rulante ș.a. Întreprinderile cu consum mare de energie vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor de vârf… Read More
Categorie: Eveniment, consum energie Republica Moldova, limitare consum energie Republica Moldova, Republica Moldova criză energie, Republica Moldova stare urgență energie
Sursa: spotmedia.ro
Iluminarea vitrinelor și iluminatul decorativ, interzise de la 1 ianuarie în Republica Moldova @ spotmedia.ro
Din aceeași categorie
Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.
Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.