20 de persoane au fost ucise în atacuri israeliene, după anunţarea unui acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Fâşia Gaza, a anunţat miercuri seara Apărarea Civilă din enclava palestiniană. 18 persoane au fost ucise în trei atacuri în oraşul Gaza, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al acestui organism însărcinat cu operaţiuni de salvare, Mahmoud Bassal. Alte două persoane au fost ucise într-un raid aerian la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, anunţă el. Israelul şi Hamasul au ajuns la un acord de încetare a focului în războiul din Fâşia Gaza, după 15 luni de conflict armat sângeros şi opt luni de negocieri. Armistițiul începe duminică și durează 42 de zile. În prima fază, vor fi eliberați 33 de ostatici israelieni în schimbul eliberării mai multor deţinuţi din închisori israeliene. Detaliile cu privire la fazele a doua şi a treia vor fi… Read More
Categorie: Eveniment, armistițiu război Gaza, Israel Hamas atacuri Fâșia Gaza, război Gaza, război Gaza Israel, Război Israel Hamas
Sursa: spotmedia.ro
Israelul a ucis 20 de oameni în patru atacuri, după anunțarea acordului de încetare a focului în Gaza @ spotmedia.ro
Din aceeași categorie
Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.
Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.