Tribunalul corecţional din Paris a pronunţat sentinţele în procesul pentru şantaj şi sechestrarea fotbalistului francez Paul Pogba, fratele jucătorului, Mathias, şi cei cinci prieteni din copilărie fiind condamnaţi joi la pedepse de până la opt ani de închisoare, informează AFP. Mathias Pogba nu a reacţionat la anunţul pedepsei, de trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru tentativă de extorcare şi participare într-o asociere cu un grup de răufăcători. Fratele mai mare al lui Paul Pogba nu va merge însă în spatele gratiilor, el va putea efectua 12 luni de închisoare la domiciliul său, cu o brăţară electronică. Tribunalul l-a mai condamnat la o amendă de 20.000 de euro. „Mathias se află în stare de şoc”, a declarat avocatul său la ieşirea din sala de judecată. „Nu a fost luată în considerare vulnerabilitatea sa, nu s-a luat în considerare faptul că a fost manipulat, că a fost constrâns… Read More
Categorie: Sport, fotbal, Paul Pogba proces santaj sechestrare, pedepse proces santaj sechestrare Paul Pogba
Sursa: spotmedia.ro