Sunday, June 1, 2025

Căminul pentru vârstnici „Casa Mângâierii” al Fundația „Ethos” a obținut subvenția de stat pentru activitatea socială @ stiricraiova.ro

Căminul privat pentru persoane vârstnice „Casa Mângâierii”, deschis în 2014, la Craiova, de Fundația Creștină „Ethos”, a obținut subvenția de stat acordată entităților care înființează sau administrează unități de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998. Cuantumul este de 1000 de lei pentru un beneficiar și se acordă lunar prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială pentru un număr de 20 persoane. Reprezentanții Fundației spun că sprijinul financiar este cu atât mai important cu cât, din acest an, ONG-urile și asociațiile nu mai sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri. Iar subvenție reprezintă un sprijin esențial pentru asigurarea continuității și îmbunătățirea serviciilor de îngrijire destinate persoanelor vârstnice. Echipa „Ethos”, instruită în Elveția Casa Mângâierii își desfășoară activitatea cu obiectivul principal de a oferi îngrijire și suport seniorilor, prin garantarea unui mediu sigur, sănătos și adaptat nevoilor acestora. Obținerea ajutorului de stat este importantă pentru Căminul pentru vârstnici, deoarece…  Read More

Categorie: Social, Știre principală, ajpis dolj, asistență socială, asociația vasiliada, bătrâni, cămin, casa mângâierii, ethos open hands, filarmonică, fundația ethos, mihaela nedelcu, scoala ethos, sebastian pârvan, subvenție
Sursa: stiricraiova.ro /

Din aceeași categorie

Incredibila „spovedanie” de 100.000 de euro a Olguței Vasilescu @ stiricraiova.ro

S-a finalizat procesul de 100.000 de euro pe care Olguța Vasilescu i l-a intentat la Tribunalul Dolj lui Petru Becheru. Soluția rămasă în pronunțare ar putea fi dată de judecător pe 12 iunie. La termenul de ieri, au avut...

Muzeul Olteniei deschide expoziția „Incursiune în istoria Craiovei”, dedicată memoriei culturale, urbane și sociale a orașului @ stiricraiova.ro

Cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Craiovei, care marchează 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului, Muzeul Olteniei vă invită la deschiderea expoziției „Incursiune în istoria Craiovei”, un eveniment dedicat memoriei culturale, urbane și...

Încep Zilele Craiovei! 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului (PROGRAM) @ stiricraiova.ro

Craiova sărbătorește 550 de ani de la prima atestare documentară, cu patru zile de evenimente, pline de surprize memorabile, alături de cei mai în vogă artiști ai momentului: Andra, Delia, Zdob și Zdub, Subcarpați și Lidia Buble! Cea de-a XXVIII-a ediție...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Ce ne enervează #35 – Prea am trăit bine @recorder.ro

În ediția de azi calculăm, din nou, bugetarii care trebuie dați afară. Apoi, ne întoarcem la politicienii care, deși dați afară de popor, nu se dau duși. Spre final, ne uităm siderați cum statul român face alba-neagra cu criminalii...

Incredibila „spovedanie” de 100.000 de euro a Olguței Vasilescu @ stiricraiova.ro

S-a finalizat procesul de 100.000 de euro pe care Olguța Vasilescu i l-a intentat la Tribunalul Dolj lui Petru Becheru. Soluția rămasă în pronunțare ar putea fi dată de judecător pe 12 iunie. La termenul de ieri, au avut...

Opt ani de Recorder. Raport în fața cititorilor @recorder.ro

Transparența este o valoare fundamentală pentru o organizație de presă care se finanțează din contribuțiile publicului. În aceste vremuri complicate a devenit, însă, și o modalitate de a le răspunde celor care văd conspirații și influențe oculte peste tot....
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun