Wednesday, July 2, 2025

Proiectul de refacere a Pieței ”Mihai Viteazul” și a parculului fotovoltaic din Valea Șarpelui, adoptate la mustață cu obrazul bătut @ stiricraiova.ro

Proiectul de refacere a Pieței ”Mihai Viteazul” și a parculului fotovoltaic din Valea Șarpelui, adoptate la mustață cu obrazul bătut. Aleșii locali craioveni au aprobat, astăzi, în regim de urgență, câteva proiecte pentru care administrația locală a cerut fonduri europene. Termenele pentru transmiterea unor documente și clarificări se termină tot azi. Motiv pentru care, pe cale orală digitală, funcționarilor conduși de Olguța Vasilescu le-ar fi fost strigate, din banca opoziției, cuvinte ”grele”, precum ”incompetenților!” și ”neserioșilor!”. Pentru aprecierile considerate ofensatoare, microfonul consilierului care a lansat criticile a fost tăiat de președintele ședinței, viceprimarul PSD Dan Păloiu, sub avertismentul că va propune ca aleșii care mai comentează să nu mai poată lua deloc cuvântul. Ședința online din 15 ianuarie 2025 Spiritele s-au aprins la propunerea de aprobare a proiectului de refacere (revitalizare) a Pieței Mihai Viteazul din Craiova. Acesta, dar și alte două care au prevăzut modificările unor hotărâri adoptate anterior,…  Read More

Categorie: Administrație, Știre principală, adriana motocu, implementare proiecte, parc fotovoltaic, piata mihai viteazul, primăria craiova
Sursa: stiricraiova.ro /

Din aceeași categorie

Bercea Mondialu, eliberat din arestul IPJ Dolj, sub control judiciar în dosarul de cămătărie și șantaj @ stiricraiova.ro

Curtea e Apel Craiova a admis, astăzi, contestaţia lui Anghel Sandu, zis „Bercea Mondialu”, în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj, împotriva măsurii arestului preventiv decisă de Tribunalul Dolj. CA Craiova a dispus înlocuirea cu măsura controlului judiciar, pe...

Poate începe reconstrucția drumului județean 641. CJ Dolj a semnat contractul pentru lucrări cu General Trust Argeș SRL @ stiricraiova.ro

Consiliul Județean Dolj a semnat, astăzi, contractul cu firma care va executa lucrările de modernizare a drumului județean 641. Acesta pornește de la limita cu județul Olt, traversează comunele Teslui, Drăgotești, Robănești, Pielești, Ghercești și Mischii și se termină...

Șase câini din adăpostul public vor fi promovați pentru adopție în Parcul „Romanescu” @ stiricraiova.ro

Șase câini din adăpostul public vor fi promovați, spre adopție, în data de 5 iulie 2025, în zona Debarcader din Parcul „Nicolae Romanescu”, între orele 10:00 și 14:00, în cadrul unui nou târg de adopții organizat de SC Salubritate...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Crezi că ai plătit peajul, dar te trezeşti cu amendă. Compania Ministerului Transporturilor știe că sistemul dă erori, dar tot te sancționează @context.ro

„Am fost ținut zile întregi în holul CNAIR, cu un telefon fix în față, obligat să apelez funcționari care refuzau să răspundă sau mă redirecționau în buclă”, acuză un șofer amendat. Read More Categorie: Featured, Investigații, 7577, Cernavodă, cnair, contraventie, Feteşti,...

Bercea Mondialu, eliberat din arestul IPJ Dolj, sub control judiciar în dosarul de cămătărie și șantaj @ stiricraiova.ro

Curtea e Apel Craiova a admis, astăzi, contestaţia lui Anghel Sandu, zis „Bercea Mondialu”, în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj, împotriva măsurii arestului preventiv decisă de Tribunalul Dolj. CA Craiova a dispus înlocuirea cu măsura controlului judiciar, pe...

Poate începe reconstrucția drumului județean 641. CJ Dolj a semnat contractul pentru lucrări cu General Trust Argeș SRL @ stiricraiova.ro

Consiliul Județean Dolj a semnat, astăzi, contractul cu firma care va executa lucrările de modernizare a drumului județean 641. Acesta pornește de la limita cu județul Olt, traversează comunele Teslui, Drăgotești, Robănești, Pielești, Ghercești și Mischii și se termină...
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun