Friday, April 11, 2025
AcasăȘtiri și Noutăți generaleUn europarlamentar AUR,...

Un europarlamentar AUR, în topul celor mai bogați din noul Parlament European @ gds.ro

Aproximativ 30% dintre cei 720 de deputați din Parlamentul European câștigă în mod colectiv un venit suplimentar de peste 6,3 milioane de euro pe an, pe lângă salariul de europarlamentar, potrivit unui studiu publicat joi, scrie Euronews. Constatările Transparency International EU arată că deputații europeni lucrează pentru grupuri de lobby din domeniul agricol, în consultanță în domeniul auto și pentru mari companii financiare – estompând granițele dintre interesele publice și cele private. În fruntea listei se află Gheorghe Piperea (România/Conservatorii și Reformiștii Europeni), ajuns la Bruxelles din partea AUR, care încasează venituri externe estimate la 657.000 EUR pe an – în principal de la firma de avocatură pe care a înființat-o, scrie Euronews. Top 3 cele mai mari venituri În vârstă de 54 de ani, Piperea este avocat specializat în drept comercial, drept bancar și protecția consumatorilor. A fondat societatea de avocatură „Piperea și Asociații”, dar de-a lungul timpului s-a remarcat și prin numeroasele teorii ale conspirației răspândite pe rețelele de socializare, inclusiv cu privire la vaccinare și pandemia de COVID-19. El este urmat în clasament de medicul francez Laurent Castillo și de italianul Roberto Vannacci, a cărui carte politică Il Mondo Al Contrario (2023) s-a dovedit a fi un succes… Read More

Categorie: Actualitate, gheorghe piperea parlamentul european 

Sursa: GAZETA de SUD

Din aceeași categorie

Moment tensionat la Casa Albă: Macron îl întrerupe pe Trump pentru a-l corecta. Liderul SUA refuză să spună că Putin e dictator @ spotmedia.ro

 Moment tensionat între președintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă. Macron s-a văzut nevoit să-l întrerupă din discurs pe Trump pentru a corecta o afirmație greșită referitoare la sprijinul financiar al Europei pentru...

Horoscop zilnic: 25 februarie @ spotmedia.ro

 Berbec Astăzi poți visa cu ochii deschiși la realizarea unor planuri, alături de prieteni. În preajma ta pot veni oameni progresiști care să-ți ofere idei inovatoare și soluții viabile pentru situațiile în care te afli. Totuși, nu pleca urechea...

Recorder dezvăluie că și Anca Alexandrescu a zburat cu Nordis. Cum se apără portavocea lui Georgescu @ spotmedia.ro

 Anca Alexandrescu este subiectul unei noi investigații realizate de Recorder în legătură cu scandalul Nordis. Un raport recent al ANAF despre activitatea grupului imobiliar Nordis a dezvăluit cheltuieli controversate legate de vacanțele plătite de firma Hathor Trading Estate SRL,...
spot_img

Cauți case marcat, imprimante, accesorii sau sisteme IT&C?

Pe lângă cele enumerate mai sus îți oferim și certificate digitate, aparatură fiscală, semnături electronice, produse complementare și multe altele.

spot_img

Ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online?

Experiența acumulată în timp ne oferă o viziune mai bună cu privire la ce anume are nevoie business-ul tău pentru a avea succes.

Ultimele articole

Cum s-au înșurubat apropiații fugarului Sebastian Ghiță în noul sistem de monitorizare a pădurilor @RiseProject

Sursa colaj foto: Freepick Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) pregătește un proiect de Ordonanță de Urgență pentru un parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și alocarea a peste 18 milioane de euro, bani europeni, fără TVA, pentru dezvoltarea...

Patronul CS Atlas construiește o sală de sport multifuncțională de circa 1,2 milioane euro, pe Aleea 4 Șimnic: ”Vrem să devenim al doilea brand...

Clubul Sportiv Atlas din Craiova își extinde infrastructura, printr-o investiție de circa 1,2 milioane de euro, cu cofinanțare de la UE, într-o sală de sport multifuncțională. Amplasamentul este pe Aleea 4 Șimnic, acolo unde CS Atlas are terenuri de...

Prezidențialele TikTok: Câte dezinformări, afirmații tendențioase, inflamatorii sau exagerări conțin clipurile candidaților @context.ro

Context.ro monitorizează activitatea pe TikTok a candidaților pentru președinția României, cu ajutorul unui soft bazat pe AI. Read More Categorie: Investigații, alegeri prezidentiale, cotroceni, crin antonescu, dezinformare, george simion, tik tok, victor ponta  Sursa: context
Craiova Turistica 2025

Craiova Turistică 2025

Arătăm adevărata față a Craiovei Turistice, nu cea promovată intens de administrația locală de Paște și de Crăciun